"Transformers: Razbunarea celor invinsi", in regia lui Michael Bay, vine din 26 iunie in cinematografele din Bucuresti si din tara.
Filmul prezinta sfarsitul bataliei pentru Pamant si inceputul luptei pentru Univers, dar si continuarea razboiului dintre Autobotii condusi de Optimus Prime si Decepticonii condusi de Starscream.
Cand Autobotii sunt acuzati de implicarea umanitatii in acest razboi, Optimus Prime il roaga pe Sam (Shia La Boeuf) sa devina avocatul lor in fata rasei umane. Acesta este insa reticent si isi doreste o viata linistita, departe de razboaie si roboti intergalactici, mai ales ca este bantuit de viziuni in urma legaturii sale cu energia cubului.
Refuzul lui Sam de a se implica ar putea avea consecinte grave pentru intreaga planeta, avand in vedere ca Megatron este readus la viata alaturi de Fallen, unul din cei mai malefici roboti din istoria planetei Cybertron.