Transformă-ți telefonul într-un microscop, folosind o picătură de apă
În loc să cumpărați lentile macro, speciale pentru smartphone-uri, puteți folosi efectul de magnificare a unei simple picături de apă.
Puneți cu atenție o picătură de apă peste lentila camerei foto a aparatului, învârtiți foarte ușor aparatul și… iată: fotografii macro instant, trase cu cea mai ieftină lentilă din lume.
Imaginile realizate cu picături de apă nu vor avea claritatea unei lentile dedicate, însă rezultatele sunt extrem de interesante și puteți vedea mai jos câteva exemple pentru a înțelege acest efect de magnificare:
Amprenta unui deget pozat printr-o picătură de apă
Detaliu macro al unei imagini printate pe o carte
Camera nu poate distinge perfect perii unei albine, printr-o picătură de apă, însă rezultatul este mulțumitor
Aceasta este o metodă rudimentară (și gratuită) de a schimba calitățile lentilei foto atașate senzorului telefonului mobil și nu ne asumăm răspunderea în cazul unui defect apărut din cauza contactului cu apa!