Orașul populat doar de păpuși (Poze)
Ayano Tsukimi a revenit în orașul natal în urmă cu 11 ani, dar nu a mai găsit același loc din care plecase. Nagoro era acum pustiit, nici urmă de localnic, astfel că a decis să-l animeze așa cum știe mai bine – cu păpuși.
În acești ani a aranjat peste 350 de păpuși în mărime naturală în locul oamenilor – vecini, oameni la muncă, pescari, elevi în bănci, toate acțiunile firești au fost reconstruite de Ayano. A numit locul Valea Păpușilor.
Localnicii din Nagoro, cei mai tineri, au plecat spre orașele mari, iar cei mai în vârstă au fost uitați acolo. Orașul mai are doar 35 de persoane, restul locului este ocupat de păpuși.
Atunci când a revenit acasă, artista a vrut să se apuce de agricultură, dar nu a avut roade, astfel că a pus o sperietoare, după care a urmat o păpușă, și încă una, și tot așa.
Le-a făcut după persoanele care îi erau dragi și care au locuit acolo, din dorința de a-și mai alina dorul de ei. Locul a ajuns să fie denumit Valea Păpușilor și a atras atenția fotografilor, și nu numai.