Artista Miley Cyrus, în vârstă de 19 ani, a apelat la îndemânarea unui hair-stylist pentru o nouă schimbare de look.
Întregul proces prin care a trecut până la tunsoarea finală a fost imortalizat, iar fotografiile au fost postate pe Twitter.
Miley a renunțat la părul lung în favoarea unei frizuri de inspirație punk. Am spune că nu-i stă rău deloc.
Miley, cunoscută publicului și datorită serialului „Hannah Montana”, s-a logodit de curând cu actorul australian Liam Hemsworth, pe care l-a cunoscut în urmă cu trei ani.
„Sunt foarte fericită că m-am logodit și abia aștept să am o viață lungă și fericită alături de Liam„, a declarat Miley Cyrus pentru revista People.