Inainte de radar, a fost urechea (Poze)

Inainte sa apara radarul (dispozitiv de radiodetectie variabila
care emite unde electromagnetice si interpreteaza reflexia acestora
de suprafetele metalice) avioanele existau si bombardau fara mila
orasele. O solutie pentru a le detecta era imperativa si iata
primele inventii in acest domeniu, numite Locatoare acustice.

Un model de locator acustic
mobil

Locatoarele acustice erau dispozitive de ascultare,
semi-portabile, cu doua pana la 6 coarne atasate. Cel care le
folosea, incerca sa depisteze zgomotul emis de motoarele
avioanelor, ascultand cu atentie la capetele acestor coarne.

Locator Acustic in actiune

Atat americanii cat si englezii, francezii si cehii aveau
locatoare acustice, care mai de care, insa japonezii au „rupt gura
targului” sa faca cel mai mare si cel mai performant dispozitiv
dintre toate. Poreclit Tuba de Razboi Japoneza, acest dispozitiv
pare scos dintr-o carte a Dr. Suess.

Tuba de razboi japoneza inspectata chiar
de imparatul Japoniei

Pe langa aceste trompete uriase, existau si dispozitive mai
performante, fixe, numite oglinzi acustice, care erau constructii
solide din ciment, concave, in centrul carora se afla un microfon,
capabil sa auda un avion la 30 de kilometri distanta.

Locator acustic fix, concav

Desi au fost eficiente o vreme, avioanele s-au perfectionat si pe la 1934, si-a facut
aparitia si radarul, pe baza cercetarilor efectuate de Heinrich
Hertz, care a demonstrat ca undele radio se reflecta de suprafetele
metalice.