În cel mai mic restaurant din lume pot lua masa doi clienți

Apropo.ro / 02.11.2014, 15:00
Cel mai mic restaurant din lume este și cel mai intim. La "Solo Per Due" servesc masa doar câte două persoane.

Solo Per Due este cadrul perfect pentru o cerere în căsătorie, o cină romantică cu persoana iubită sau sărbătorirea altui eveniment important.

Localizat în Vacone, Italia, micul restaurant permite accesul doar a două persoane, la răsfăț. Solo Per Due a devenit popular și în rândul turiștilor din întreaga lume, mai ales îndrăgostiți, astfel că necesită rezervare în prealabil.

restaurant

Aici nimeni nu stă la pândă după o masă, nu este deranjat în timpul mesei, și nici nu așteaptă o eternitate după comandă. Până acum 1.500 de persoane au avut ocazia să calce pragul restaurantului italian, mai ales că prețurile sunt atractive – 250 de euro, fără vin și șampanie la masă.

Ideea din spatele afacerii este aceea că fiecare client are nevoie de intimitate și atenție din partea personalului.

Restaurantul a fost cândva locuință pentru poetul latin Horațiu, are un decor tradițional, este chic, are șemineu, candelabre și lumânări ce oferă o atmosferă caldă. La cerere poți avea și transport de lux, dar și programe artistice de vis.

restaurant

Meniul este bazat pe o selecție atentă de ingrediente locale proaspete, incluzând aici uleiul de măsline extra-virgin, brânza de oaie, paste, produse de patiserie și deserturi tradiționale delicioase.

La sfârșitul mesei, clienții sunt îndemnați să lase impresii despre cum s-au simțit, în cartea restaurantului.