Trei ore a durat ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra. Directorul artistic al spectacolului, Kim Gavin, a pregătit împreună cu echipa sa un spectacol muzical intitulat „O simfonie a muzicii britanice”.
Ceremonia a debutat cu prezentarea celor 204 sportivi care au purtat steagurile țărilor lor, în timp ce ceilalți participanți au pătruns în Stadionul Olimpic din tribune, venind printre spectatori. Drapelul României a fost purtat de gimnasta Sandra Izbașa, campioană olimpică la sărituri.
Spectacolul a continuat cu reprezentațiile unor artiști britanici celebri, precum Pet Shop Boys, George Michael, Kaiser Chiefs, Fatboy Slim, Jessie J, Tinie Tempah, sau Taio Cruz, dar și celebrele Spice Girls, care s-au reunit special pentru acest eveniment.
Steagul olimpic a fost predat primarului orașului Rio de Janeiro, gazda Jocurilor Olimpice 2016. A urmat un spectacol oferit de artiști brazilieni, cu muzică, samba și carnaval.
Jacques Rogge, președintele CIO, a declarat închisă a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice, flacăra olimpică a fost stinsă, iar spectacolul s-a încheiat cu un foc de artificii.
Citește mai multe detalii despre ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra, pe Gândul.info