Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul continuă seria manifestărilor culturale de marcare a evenimentelor din agenda de diplomație publică și culturală, de data aceasta, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale – 2022, sărbătorită în fiecare an, în data de 15 ianuarie.
Reprezentanța culturală de la Istanbul, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), vor prezenta un proiect inedit, în cadrul resursei social-media, tradus și subtitrat, pentru publicul cultural turc, conform unui comunicat remis Apropo de către UNATC.
Mai multe poeme eminesciene au fost traduse în limba turcă și vor fi puse în scenă, de talentați studenți la actorie, anul II, dând astfel viață operei marelui poet român, Mihai Eminescu. Vor interpreta: Valentina Boldurescu /„Dorință”; Teodora Crișan /„Revedere”; Radu Ștefan Bănică / „Ce te legeni codrule”; Bianca Archip / „La Steaua”; Ciprian Chiujdea /„Iubind în taină”.
Conceptul artistic îi aparține profesorului de actorie și regizor de teatru, Ștefana Samfira.
Proiectul face parte din ciclul de manifestări culturale de promovare a operei eminesciene și a tinerilor actori români, în spațiul cultural turcesc, transmite ICR Istanbul.
Foto: TVR
CITEȘTE ȘI: Povestea celebrei fotografii a lui Mihai Eminescu
Programe speciale, cu muzică, poezie și film, de Ziua Culturii Naţionale la posturile TVR