Zilele libere din 2 și 3 mai vor fi recuperate în aprilie
Decizia Guvernului arată că „Pentru zilele stabilite ca libere, instituțiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal în zilele de 13 aprilie 2013, respectiv 20 aprilie 2013, sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la 30 aprilie 2013, potrivit planificărilor stabilite”.
Află mai multe despre timpul probabil pe vremea.apropo.ro
Prevederea ca zilele de 2 și 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariații din sectorul public se poate aplica și pentru angajații din sectorul privat, în măsura în care patronatele stabilesc astfel.
Nu vor avea însă liber angajații Trezoreriei, magistrații și alte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu cu termen în acele zile.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism a cerut Guvernului să declare 2 și 3 mai drept zile libere, pentru ca ziua liberă 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paște, din 5 mai.