Zilele Bucureștiului 2014: Program eveniment 19-21 septembrie
În perioada 19 – 21 septembrie 2014, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, participă la marea sărbătoare a orașului, „București 555″, oferindu-le locuitorilor săi și turiștilor un program diversificat, ce se află în ton cu trăsăturile definitorii ale capitalei noastre dinamice, pline de viață, colorate și, nu în ultimul rând, cu o istorie bogată.
„Zilele Bucureștiului” este un eveniment cu intrare liberă, un festival complet ce se adresează tuturor categoriilor de vârstă prin diverse activități culturale, educative și recreative.
Timp de trei zile, vom reconstitui atmosfera Bucureștiului de altădată, a „Micului Paris”, printr-o serie de manifestări ce se încadrează în evenimentul de sărbătorire a atestării documentare a capitalei, „București 555″. Parcul Cișmigiu se va transforma, astfel, într-unul dintre cele mai atractive spații din cadrul celui mai fastuos eveniment cultural al toamnei.
Târgul Bucureștiului și Zona culinară, culturală, socială
Două dintre punctele principale de interes din cadrul evenimentului „Zilele Bucureștiului” sunt reprezentate de Târgul Bucureștiului și de zona culinară, culturală, socială, ambele deschise publicului între orele 10:00 – 22:00.
La Târgul Bucureștiului, vizitatorii sunt așteptați cu o gamă diversă de produse, de la obiectele meșterilor populari la cele aparținând tinerilor creatori autohtoni, iar în zona culinară, culturală și socială acestora li s-a pregătit un spațiu alternativ de relaxare și de petrecere a timpului liber, în natură, alături de familie și prieteni.
Parada costumelor de epocă și Ateliere interactive
Sâmbătă și duminică, între orele 15:00 – 20:00, vă veți putea pierde într-un altfel de oraș, colorat de animatorii care vor merge pe aleile parcului răspândind veselie și bună dispoziție trecătorilor, iar în intervalul orar 16:00 – 20:00 vor avea loc ateliere interactive menite să dezvolte latura creativă și îndemânarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani.
Bătaia cu flori
Nu am uitat, bineînțeles, nici în acest an de renumita bătaie cu flori ce amintește tuturor de „bătaia cu flori de La Șosea”, unul dintre evenimentele inedite ale perioadei interbelice, când oamenii ieșeau în stradă, aruncând cu flori unii în alții. Aceasta va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 18:00.
Spectacole artistice
Zilele de 20 și 21 septembrie sunt dedicate și spectacolelor în aer liber și reunesc, pe scena din Parcul Cișmigiu, în intervalul orar 18:00 – 22:00, minorități și comunități naționale (armeană, maghiară, greacă, italiană, rromă, turco-musulmană, germană, evreiască), precum și artiști îndrăgiți de publicul autohton: Silviu Biriș, Maria Buză, Marius Mihalache, Irina Sârbu, Orchestra Valahia fiind doar câteva dintre numele celor care vor concerta în ultimele două seri de sărbătoare.