Zicu a fost prezentat la AC Parma
„Am ajuns în Italia. Visul mi s-a împlinit. Sînt într-adevar fericit ca voi juca la AC Parma. Ca și Adrian Mutu, vin de la formația Dinamo și nu vreau sa ascund faptul ca îmi doream sa am același traseu ca Mutu. În aceasta vara, cînd am facut fotografia de prezentare a echipei Dinamo, m-am așezat special în locul în care a stat Mutu în urma cu patru ani. Este într-adevar o realizare pentru mine”, a declarat Ianis Zicu la prima sa conferința de presa la AC Parma.
Fostul jucator al formației Dinamo București a precizat ca Mutu este idolul sau și ca și-ar dori sa aiba evoluții la fel de bune ca acesta. „Mutu a sosit la Parma dupa trei ani petrecuți în fotbalul italian. Eu am sosit doar de cîteva zile și trebuie sa fiu realist. Sînt abia la început și am nevoie de timp pentru a ma adapta, deoarece exista mari diferențe între fotbalul din România și cel din Italia”, a mai spus Zicu.
Atacantul român a afirmat, de asemenea, ca printre idolii sai se numara și fostul internațional Gheorghe Hagi. „Pentru mine, Hagi ramîne un mit și cred ca toți fotbaliștii tineri îl considera astfel”, a precizat Zicu.
Întrebat daca avea cunoștințe despre echipa AC Parma, Ianis Zicu a precizat ca aceasta echipa este cunoscuta în România. „În România urmarim fotbalul italian, iar echipa pregatita de Prandelli este cunoscuta. Eu îi cunosc deja pe jucatori…Gilardino, Bonera, Frey și Cannavaro sînt primele nume care îmi vin în minte”, a adaugat fostul jucator dinamovist.
Întrebat daca este pregatit sa intre pe teren, Ianis Zicu a declarat ca este dispus sa se antreneze cît mai mult. „Vreau sa ajut echipa și sper sa marchez și cîteva goluri”, a mai spus jucatorul român, care a adaugat ca are ca pasiuni muzica, filmul și literatura.
Prezent la conferința de presa, directorul tehnic al echipei AC Parma, Lorenzo Minotti, a declarat ca, deși este tînar, Zicu și-a demonstrat deja valoarea. „Sîntem mulțumiți sa avem printre noi un jucator tînar ca Zicu, care și-a demonstrat deja valoarea. Este la prima experiența în Italia și trebuie sa-i acordam timp pentru a se adapta. Este un jucator cu caracteristici similare cu ale lui Adrian Mutu și speram sa aiba același traseu”, a spus Minotti.
Potrivit sursei citate, Zicu a efectuat deja primul antrenament la AC Parma, alaturi de jucatori ca Bonera, Camara, Eliakwu, Sorrentino și proaspata achiziție Mirko Stefani. În cursul zilei de miercuri vor avea loc doua ședințe de pregatire.
Mediafax