ZERO cîntă de inimă albastră

Apropo.ro / 23.02.2009, 00:00
ZERO cîntă de inimă albastră
După ce l-au avut partener de filmare în cel de-al doilea clip al lor pe Cătălin Măruţă, băieţii din trupa Zero au terminat de filmat un nou videoclip, ”Sunny Days”. Cu această piesă au participat şi la preselecţia naţională Eurovision 2009.

”Doi îndrăgostiţi, interpretaţi de Sînziana Negru şi Valentin Brutaru, se ceartă, se împacă şi se iubesc cu foc. E o poveste în care cu siguranţă se va regăsi orice cuplu”, spun cei cinci băieţi despre scenariul clipului. Dragoş Buliga a regizat videoclipul într-o pădure, pe marginea unui lac: ”Am filmat lîngă mănăstirea Căldăruşani, o zonă frumoasă. Dar drumul pe care am mers a fost de departe cel mai prost drum pe care l-am văzut vreodată. Dacă începea ploaia, nu mai aveam cum să plecăm de acolo din cauza noroiului”, îşi amintesc băieţii de la Zero.

Au cîntat şi au filmat o poveste de iubire, dar întîmplările amuzante nu au lipsit nicidecum. ”În timp ce Sînziana şi Valentin filmau o scenă tandră, pe marginea lacului, Alex a vrut să facă o glumă şi să arunce un con de brad spre Valentin. Precizia nu este însă unul dintre punctele lui forte, aşa că a nimerit-o pe Sînziana drept în frunte. Noroc că nu a lovit-o cu putere!”, povestesc cei cinci.

“Distanţa de la care Alex a aruncat conul a fost de aproximativ 30 de metri”, intervine Oxi ironic. Cei cinci vor lansa clipul curînd, mai ales că piesa se bucură deja de un mare succes pe posturile de radio româneşti. Băieţii vor face lansarea clipului, firesc, la ”Happy Hour”, la PRO TV. În această primăvară, trupa Zero scoate pe piaţă şi albumul de debut, care include toate cele trei single-uri lansate pînă acum: ”Come This Way”, ”Amo Amo” şi ”Sunny Days”.