Zdob şi Zdub lansează o nouă piesă, “Lângă codrii de aramă”

16 12. 2014, 11:26
Albumul conţine 13 piese, printre care “Trece Vremea Omului”, “Nistru”, “Good Bye”, “F-S-S-O” şi “The Holy Fuel”, dar şi două bonus tracks. “Basta Mafia” a fost realizat în condiţii de excepţie, fiind înregistrat atât în Chişinău, la  Cuibul Studio, dar şi în Germania, la Headroomstudio Berlin, în colaborare cu producătorul german Marc Elsner. 
 
Piesa “Lângă codrii de aramă” a fost compusă de Mihai Gincu, iar versurile sunt semnate de Andrei Copot. Single-ul beneficiază şi de un videoclip, parte din concertul Xmas Symphony, susţinut în decembrie 2013 la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău, alături de o orchestră simfonică. Pentru realizarea acestui spectacol, formaţia a colaborat timp de trei luni cu maestrul Mark Oselschi. 
 
 
 
 
Concertul va fi difuzat integral în România pe micile ecrane, pe Acasă TV (24 decembrie, ora 22:00, 25 decembrie, ora 14:00), Acasă Gold (1 ianuarie, ora ora 01:30 şi ora 11:00), Pro Cinema (2 ianuarie, ora 11:00) şi Pro TV Internaţional (25 decembrie, ora 22:30, 26 decembrie, ora 05:00 şi ora 15:30).
 
Cei şase artişti moldoveni îşi propun să susţină în curând astfel de concerte şi în ţara noastră. Mai mult decât atât, în martie 2015, Zdob şi Zdub va  sărbători, alături de fanii din România, 20 de ani de activitate, ocazie cu care trupa va organiza şi un turneu naţional.  
 
 
 
Puteţi asculta aici piesa Zdob şi Zdub – “Lângă codrii de aramă”: