Zayn Malik s-a săturat să fie faimos şi vrea să se retragă din trupa „One Direction”
Însă aşa cum ne-a demonstrat experienţă trupelor „Take That”, „N’Sync”, „Blue” şi altele asemenea, la un moment dat vine şi sfârşitul. Scandaluri, acuzaţii, neînţelegeri între membrii trupei sau pur şi simplu dorinţa de a se lansa într-o carieră solo vin să accentueze tendinţa de a pune capăt unui asemenea proiect. „One Direction” nu e cu siguranţă excepţia, şi iată că apar primele zvonuri despre un membru al trupei care vrea să se retragă.
Zayn Malik, căci despre el este vorba, simte tot mai insuportabilă presiunea popularităţii şi e gata să se retragă. Cel puţin aşa susţin cei de la Mirror.co.uk care au observat că Zayn a lipsit în timpul turneului de la câteva din acţiunile de promovare a noului album „Four”. Mai mult, zvonurile despre un consum de droguri nu l-au ajutat deloc. „Zayn s-a săturat pur şi simplu. Şi zvonurile astea, cum că s-ar drogra, sunt picătura care umple paharul” spun apropiaţii lui.