Zâmbetul sfideaza moartea

În felul sau, Petru Mihelfy e o celebritate locala. Se numara printre aceia care pot spune, ca și Napoleon, ca viața le-a fost un roman.

Nu știe daca asta-i o binecuvântare sau un belestem. E convins însa ca râsul l-a ținut mereu deasupra vremurilor. Zâmbește mereu, mai ales din priviri, ca un înțelept care a înțeles cum se învârte lumea. Așa a ajuns ca acum, pe 18 septembrie, sa numere 80 de ani împliniți.

Prigoana

Abia trecuse de majorat când a fost internat, cu toata familia, în ghetoul evreiesc al Oradiei. Urmatoarea stație a destinului avea sa fie o tabara de munca forțata, la Baia Mare.

„Eu îi spun sclavie, fiindca atunci când muncești cu pușca-n spate, fara hrana, fara haine, fara solda, nu-i poți spune altfel”.

Acolo, în curtea cazarmii ce slujea drept punct de distribuție al „sclavilor”, a sfidat moartea. Batrânul povestește cum jandarmii hortiști împarțeau, în stânga și-n dreapta, lovituri cu patul de pușca.

„Ne-au aliniat și ne-au luat toate obiectele personale: ceasuri, stilouri, inele… Amenințau ca trag la cea mai mica șoapta. Nu știu ce mi-a venit dar nu m-am putut abține și l-am întrebat pe cel de lânga mine: Ce zici, ce frumoasa-i viața?„.

Reacția s-a dovedit stupefianta pentru jandarmi. „Cel puțin, din clipa aceea, n-au mai batut pe nimeni. În afara de mine”… Doar faptul ca practicase boxul l-a ajutat sa suporte mai ușor loviturile.

Evadatul

În toamna lui 1944, tânarul Mihelfy a fugit din tabara de la Baia Mare și a ajuns pâna la Cluj. A fost prins fiindca ieșise din ascunzatoare sa-și cumpere prune. „Pofteam”, zice octogenarul de azi, cu aerul unui copil prins la furat în curtea vecinilor.

Dus la sediul Gestapo-ului, a fost batut cu bestialitate și apoi pus la zid. „Alaturi de mine mai era un evreu batrân și bogat din Salonta împreuna cu nepotul sau. Ne-au legat la ochi și ofițerul a comandat: Foc!. Deși n-au tras nici un cartuș, batrânul a cazut la picioarele mele. Murise de inima!”.

La câteva zile dupa terifianta întâmplare, Petru a tulit-o pur și simplu din sediul poliției.

„Aliații erau deja pe Feleac, dar nemții, ca nemții, înca lucrau la un buncar. Adica lucram noi. Eu caram apa din Someș pentru ciment. Am dus o galeata, zece, o suta… La un moment dat am realizat ca soldatul ce facea paza la intrarea dinspre râu disparuse. Am pus galeata jos și, ca și cum n-aș fi fost prizonier, ci unul ieșit la plimbare, am luat-o, printre salcii, în sus pe malul apei”.

Falsul fascist

Dupa ce a fost prigonit fiindca era evreu, s-a trezit luat, la Oradea, drept… cap al fasciștilor.

„Administrația maghiara plecase, iar cea româneasca nu se instalase înca. Orașul era condus de o așa zisa garda civila, compusa din tot felul de oameni. M-au luat de pe strada, cam de unde e acum cofetaria Minerva. Un tip înarmat a tabarât asupra mea strigând: Te-am prins, fascistule, banditule, hortistule!. Se adunase lumea, îmi era rușine. M-a dus la Palatul de Justiție și m-a închis, sub scari, în spatele unei uși cu zabrele.

Dupa câteva ore a venit sa-și prezinte trofeul în fața șefului Siguranței. M-a îmbrâncit în birou, raportând mândru: „L-am prins pe fascist!”. Șeful a zis: Vrei o cafea?. Convins ca e rasplatit pentru captura facuta, a dat sa se așeze. Superiorul, un cunoscut de-al meu, care a înțeles imediat ca nu puteam fi fascist, i-a strigat: Ești idiot! și l-a dat afara.

Nud cubanez

Ani mai târziu, oradeanul a devenit unul dintre cei 47 de arbitri internaționali de box ai lumii. Sportul l-a ajutat sa supraviețuiasca razboiului, dar și sa pașeasca pe patru continente. Datorita boxului a avut rara ocazie de a se plimba aproape gol prin Havana.

„Fiind invitat sa arbitrez un turneu internațional, am ținut morțiș sa fac baie în ocean. Abia mai apoi am aflat ca, de fapt, era Marea Caraibelor. Dar asta nu-i nimic pe lânga faptul ca m-am trezit doar la chiloți în capitala Cubei socialiste. Pusesem hainele într-un tufiș pe malul marii și, pâna sa ies, au disparut!”.

Cu chiloții uzi și aproape transparenți, urmarit de privirile intrigate ale trecatorilor, a ajuns totuși la o stație de autobuz și apoi la hotel. Însa a fost ridicat, chiar din prag, din pricina ținutei indecente.

„Dupa ce au venit dupa mine la Miliție am fost eliberat. Ba, ținându-se cont de faptul ca eram persoana importanta, am primit chiar și un halat de baie!”.

Ajuns la pensie, omul s-a transformat, din mentor al activitații sportive locale, în ziarist și apoi în anticar. Petru Mihelfy e mândru sa spuna ca le-a dat oradenilor nu doar stadionul Voința, construit în vremea în care era președinte al clubului, ci și multe, multe carți.

Acum, oradeanul s-a apucat sa scrie o carte. Nici un cuvânt despre lagare, deportari și munca forțata, doar întâmplari cu haz.

„Știți care e culmea sportului? Sa prinzi paduchi cu manușile de box… Simțul umorului m-a pazit”, spune Petru, așezând fișa cu numarul unu la locul ei în teancul cu amintiri.

Genealogie

Una din pasiunile lui Petru Mihelfy este genealogia propriei familii. Faptul ca prima atestare documentara a prezenței familiei sale la Oradea este contemporana cu eliberarea Cetații, în 1695, justifica acest orgoliu.

Tot mergând înapoi în istorie oradeanul a aflat ca, la 1714, un stramoș de-al sau era judele orașului. Tatal sau a fost fotograful oficial al Episcopiei Greco-Catolice. Are sau a avut rude pe toate continentele, cu excepția celor înghețate, și spune cu nedisimulata mândrie ca, dupa știința sa, nu exista familie mai veche în Oradea.

Ajutorul lui Spielberg

BIHOREANUL a dezvaluit acum trei ani ca Petru Mihelfy este unul dintre puținii evrei oradeni care l-au ajutat pe Steven Spielberg în ampla munca de documentare ce a precedat turnarea filmului „Lista lui Schindler”.

Mihelfy și soția sa au acceptat sa fie intervievați de colaboratorii din România ai Fundației de Istorie Vizuala „Supraviețuitorii Holocaustului”, înființata de Spielberg cu scopul de strânge și conserva marturiile celor care au trait ororile fascismului.

Contribuția oradeanului la realizarea peliculei, care a fost distins în 1993 cu șapte premii Oscar, este certificata de o scrisoare de mulțumire pe care regizorul american i-a adresat-o personal: „Stimate domn, cu marturia dumneavoastra personala, ca supraviețuitor al Holocaustului, ați facut posibil ca generațiile viitoare sa vina în contact cu istoria. Înregistrarea dumneavoastra va fi pastrata cu multa atenție în arhivele noastre, care sunt mai cuprinzatoare decât orice alta documentație facuta pâna în prezent”, se spune în scrisoarea lui Spielberg”.

Florin Budea
[Bihoreanul]