Trupa Yamato si-a sustinut concertul (5 februarie, Sala Polivalenta) cu cea mai mare forta si disciplina in fata spectatorilor entuziasmati. Percutionistii, 10 la numar, au rupt (la figurat) tobele in doua cu betele lor, astfel incat aveai impresia ca la terminarea melodiei, pe tine ca si spectator, te dor bratele de atatea batai pe minut. Se observa disciplina japoneza in fiecare miscare de tandem. Oamenii chiar stiu ce este sincronul si ce inseamna sa faci un spectacol. Totul cu zambetul pe buze si lejeritate.
Interactivitatea dintre public si percutionisti s-a creat imediat dupa prima piesa. Spre deosebire de majoritatea artistilor, Yamato a imbinat in spectacol munca si distractia spre deliciul celor prezenti. Fetele trupei bat cot la cot cu baietii si, ca trupa, te trimit cu gandul la o armata de razboinici (si coafurile ii ajuta). Energia pe care o au pe scena nu ii lasa sa stea locului, astfel incat au dantuit pe toate melodiile, lucru transmis si celor din public, care tineau ritmul cu picioarele. Disciplina, antrenamentul continuu si seriozitatea ii ajuta pentru ca spectacolele sa iti vibreze sufletul si sa simti ca prinzi ceva din cultura japoneza. Le simti tehnica si concentrarea euforica.
Daca nu stiati:
Yamato – The Drummers of Japan inseamna un grup de 10 percutionisti de scena, care canta la instrumente traditionale japoneze de toate marimile.
Ansamblul Yamato a fost fondat in 1993 de catre Masa Ogawa, in orasul Nara, locul de nastere a culturii japoneze. Yamato este atat numele vechi al orasului Nara, de unde provin artistii, cat si numele vechi al Japoniei.
Cea mai mare toba are un diametru de 170 de centimetri, o grosime similara si o greutate de 500 de kilograme.
Printre tobe (mari si mici) exista si un Wadaiko (toba japoneza care se crede ca a existat in multe colturi ale lumii) facuta dintr-un copac cu vechime de peste 400 de ani.
Spectacolul din Bucuresti este unul din cele 150 de apartitii pe care le au in Europa. Turneul tine pana in septembrie cand doar vor "trece" prin Japonia pentru a pleca apoi in Mexic.
Daca ati devenit curiosi de ce sunt in stare Yamato, sunteti doar la un click distanta!
Trimite urari de martisor prin Free Sms!