X Factor- ” Nu a apucat să mă audă, dar sper să mă asculte şi să îmi trimită un semn”

De: Cristiana Trifu / 03.09.2018, 11:06
X Factor- ” Nu a apucat să mă audă, dar sper să mă asculte şi să îmi trimită un semn”
Cea de-a doua ediţie X Factor, difuzată în aceastã searã, de la ora 20.00, la Antena 1, este şi una a emoţiilor intense, căci cele mai impresionante poveşti ale concurenţilor se vor transforma în interpretări cu totul şi cu totul speciale.

Este şi cazul Ralucăi Răducanu, o tânără din Ploieşti, absolventă a  Universătăţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia de vioară-interpretare. Cu un proiect măreţ în planurile sale de viitor, concurenta va ajunge pe scena X Factor, mărturisind că pentru ea, acest concurs este cel mai potrivit prim pas pe care îl poate face spre o carieră în domeniul muzical. Atitudinea încrezătoare cu care va intra în faţa celor patru juraţi va fi susţinută de o voce suavă şi de instrumentul la care cântă încă din copilărie, vioara.

”Cântatul a fost o pasiune de a mea, încă de când eram copil. Dar tatăl meu, cel care mi-a iniţiat paşii pe acest drum, şi-a dorit să ajung la Filarmonică, pe un post de instrumentist violonist. Pe tata l-am pierdut în anul doi de facultate. Lui îi datorez tot ce sunt astăzi. Nu a apucat să mă audă cântând, dar sper să mă asculte în seara aceasta şi să îmi trimită un semn.”

Cum îşi va săpâni Raluca Răducanu emoţiile pe scena X Factor, ce piesă va alege şi ce părere vor avea juraţii când vor fi martorii unei spectacol instrumental, dar şi vocal, telespectatorii vor afla disearã, de la ora 20.00, la Antena 1. 

Tags: