Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică au fost cu toţii de acord cu două lucruri: primul a fost acela că Grupurile sunt cea mai mare provocare pentru orice jurat, în timp ce al doilea a fost că fiecare dintre aceştia şi-ar fi dorit să aibă pe mână grupa de fete sub 24 de ani.
În speranţa că va avea mai mult noroc, Delia a încercat chiar să le propună colegilor să tragă la sorţi echipele, însă propunerea sa nu a avut succes. ”Gupurile sunt foarte incomode, în sensul de unit oameni. Nu sunt cel mai simplu lucru de făcut. Eu aş lua ceva ce nu am mai avut până acum”, a spus Carla’s Dreams. Ca urmare, producătorii au decis că anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câştigat sezonul al şaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ştefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulţi, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieţi sub 24 de ani.
În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.
Delia, Horia Brenciu. Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams vor alege componenţa perechilor care vor intra apoi la Dueluri. Astfel, doar jumătate dintre aceştia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.
Lor li se adaugă şi un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul ediţiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa Galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finalişti, se califică în etapa Galelor următorul clasat.