”X Factor” începe preselecţiile pentru a găsi câştigătorul celui de-al 8-lea sezon
Toţi cei interesaţi se pot înscrie pe http://casting.a1.ro/xfactor/, apoi aceştia sunt selectaţi de o echipă de specialişti, care au în vedere calităţile lor artistice. Aceştia ajung apoi în prima etapă oficială a audiţiilor, care au loc în mai multe oraşe din toată România, dar şi la Chişinău. În total, nu mai puţin de 10.000 de kilometri sunt parcurşi anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea graniţelor! Iată unde se va afla echipa ”X Factor” în perioada următoare pentru preselecţii:
– 19, 20, 21 şi 22 aprilie – Bucureşti
– 25 aprilie – Cluj
– 26 aprilie – Chişinău
– 27 aprilie – Oradea
– 28 aprilie – Iaşi
– 29 aprilie – Timişoara
– 30 aprilie – Galaţi
– 1 mai – Sibiu
– 2 mai – Braşov
– 3 mai – Craiova
În cel de-al şaptelea sezon, echipa Horia Brenciu, reprezentată în 2017 de Jeremy Ragsdale, a reuşit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor”. Astfel, în 2013 a câştigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu şi Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ştefan Bănică, Florin Răduţă, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbiţchi.