Celebrul actor Woody Harrelson a fost victima unui accident minor, miercuri, după ce motocicleta pe care o conducea a intrat într-un copac din fața unui teatru de pe Broadway.
Woody Harrelson și asistentul său călătoreau prin New York și se grăbeau să ajungă pe Broadway, în momentul în care actorul a fost nevoit să ocolească câțiva pietoni și s-a ciocnit de copac.
Woody Harrelson (Foto: Hepta)
„Mergeam pe 49th Street, teatrul era chiar acolo, tocmai trecusem prin fața lui, dar n-am vrut să mă uit peste umăr și în ultima clipă mi-am spus că voi tăia curba și voi ajunge chiar în fața intrării. Apoi am văzut ce se petrece și mi-am spus: «Ei bine, sunt niște oameni acolo. Și mă îndrept foarte repede spre ei». Motocicleta a tăiat curba și s-a oprit, dar eu am zburat mai departe. Am intrat direct în copac și a fost bine că el era plasat acolo. L-am luat în brațe la o viteză de 36 de kilometri pe oră. Oamenii au venit în jurul meu și m-au întrebat dacă mă simt bine. Eram rușinat și le-am spus că mă simt bine”, a declarat Harrelson.
Woody Harrelson (51 de ani), câștigător al unui premiu Emmy și nominalizat de două ori la Oscar, poate fi revăzut în filmul „Jocurile foamei”.