Woody Allen va filma o nouă peliculă la Paris în toamna acestui an şi acel film ar putea fi ultimul din cariera sa

De: Nicoleta Lepădatu / 30.06.2022, 15:44
Woody Allen va filma o nouă peliculă la Paris în toamna acestui an şi acel film ar putea fi ultimul din cariera sa

Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală formulate de una dintre fiicele lui adoptive, a spus în cadrul unui interviu pe care i l-a acordat lui Alec Baldwin, că va filma o nouă producție la Paris în toamna acestui an şi că aceasta ar putea fi ultima din cariera sa, conform Reuters.

Cineastul în vârstă de 86 de ani a vorbit într-un rar interviu acordat actorului Alec Baldwin despre cariera lui şi despre noua sa carte, „Zero Gravity”, o colecţie de eseuri umoristice.

„O mare parte din entuziasm a dispărut”, a spus el, referindu-se la regia de film.

„Când făceam un film, intra în cinematografele din toată ţara. Acum, când faci un film, rulează câteva săptămâni într-un cinematograf, poate şase săptămâni sau patru săptămâni, după care ajunge direct în streaming sau pay-per-view… nu este la fel de plăcut pentru mine”, a adăugat el.

Woody Allen nu a oferit detalii despre următorul lui film, care va fi cel de-al 50-lea din cariera sa.

Regizorul, care a câștigat patru premii Oscar, a negat în mod repetat acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi agresat sexual una dintre fiicele adoptive, Dylan Farrow, în 1992.

Multe celebrităţi şi persoane cu funcţii de conducere de la Hollywood s-au distanţat de Woody Allen după ce mişcarea #MeToo a luat un avânt global în 2017 şi a adus în atenţia opiniei publice comportamentele sexuale nepotrivite.

HBO a reluat tema acuzaţiilor formulate împotriva  lui Woody Allen în miniseria TV „Allen v. Farrow”(2021).

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Alec Baldwin a anunțat că îl va intervieva pe Woody Allen

Tags: