Wilmark şi Ioana – Nuntă cu lăutari şi mariachi
După recuperarea miresei, petrecerea a continuat în forţă. Printre invitaţi s-au numărat Cătălin Măruţă şi Roxana Ciuhulescu, pugilistul Leonard Doroftei, colegi şi prieteni ai perechii, dar şi diplomaţi şi oameni de afaceri. În plus, toată familia lui Wilmark a venit tocmai din Columbia pentru a participa la ceremonie. Petrecerea a avut loc la un restaurant de lux din Bucureşti, iar atmosfera a fost întreţinută de o trupă cubaneză, Freddy Camacho el Mariachi, un taraf de lăutari şi, nu în ultimul rînd, de Marcel Pavel, un preferat al mirilor. Pentru a satisface preferinţele culinare ale tuturor invitaţilor, mirii s-au gîndit la un meniu internaţional, care a inclus tradiţionalele sarmale. Din păcate, Wilmark şi Ioana nu vor merge foarte curînd în luna de miere. Deocamdată, şi-au luat cîteva zile libere pe care le vor petrece cu familia la Bran. Abia în luna ianuarie plănuiesc o escapadă în Columbia, unde va urma, desigur, încă o petrecere de vis.