1. După ce ai lucrat ca Army Ranger şi Air Force Pararescueman, s-ar putea spune că eşti „călit în foc”! Spune-ne, te rog, ceva despre tine şi despre experienţa ta cu arme.
Experienţa mea cu arme de foc a început când am intrat în armata americană. Fiind Ranger, am fost instruit cum să folosesc fiecare armă din arsenalul nostru, de la carabine M-4 şi AK la baioneta legată pe şold. Ca Pararescueman, mi-am consolidat şi folosit aceste cunoştinţe pentru a-i învăţa pe alţii cum să folosească armele, în timpul procesului de recuperare.
2. Cum ai abandonat armata în favoarea găzduirii unui show TV?
“A abandona” este un cuvânt prea puternic. După încheierea celui de-al treilea contract de servicii cu armata americană, am fost intervievat pentru un nou job, care, în cele din urmă, a evoluat într-un show construit pentru a pune la încercare abilităţile mele militare. Emisiunea a fost foarte populară şi a condus la crearea unui alt show despre istoria armelor şi evoluţia lor, iar de acolo a progresat totul.
3. În ce constă frumuseţea unei arme forjate? Care este arma ta preferată?
Frumuseţea serialului “Arme născute în foc” este conferită de inimile arzătoare ale fierarilor care concurează în fiecare episod. Aceşti oameni valorifică cele patru elemente – pământ, aer, foc şi apă – pentru a crea o armă cu propriile lor mâini şi pun mult suflet în procesul de forjare, modelare şi bătaie. Arma pe care o apreciez eu este una bine realizată, echilibrată, frumoasă şi funcţională.
4. Care a fost cea mai neobişnuită armă testată în serial?
Testele pentru ciocanul folosit în război au fost destul de agresive!
5. Care este filmul / serialul tău de război preferat?
The Longest Day, Big Red One, Platoon, Saving Private Ryan, Fury, Band of Brothers, Spartacus: Blood and Sand… Şi lista poate continua.
6. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce perioada ai alege? Şi de ce?
E o întrebare grea. Este una dintre acele imposibilităţi pe care ne place să o contemplăm, făcând abstracţie de incapacitatea noastră de a ne îmbarca, cu adevărat, în această călătorie. Dacă aş putea să mă întorc în timp, aş alege perioada când America era încă relativ neexplorată.
7. Dacă ai avea şansa de a lupta cu un mare războinic din istorie, care ar fi acela?
Mano e Mano? Până la moarte?
8. Care sunt cele mai dure răni pe care ţi le-a făcut o armă?
Am o cicatrice făcută de o baionetă pe spate, de la un eveniment de formare, atunci când am fost în Batalionul Ranger. Mai am o cicatrice pe umăr de la o furculiţă… orice poate deveni o armă într-o luptă.
9. Ce îţi place să faci în timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?
În timpul meu liber îmi place să citesc. De asemenea, prefer să petrec timp cu prietenii apropiati şi cu familia. Îmi place să lucrez la motocicleta mea Harley Davidson şi să merg cu ea. Îmi place să stau în aer liber, dar, în mod paradoxal, de când am plecat din armată, îmi desfăşor activităţile în interior şi doar uneori reuşesc să petrec timp şi afară.
10. La final, ai un mesaj pentru fanii serialului din România?
Dacă vă plac meşteşugurile şi concurenţa cinstită, fără toate certurile şi prostiile care apar de obicei în show-urile ce includ competiţii, atunci veţi iubi “Arme născute în foc”. Cred că acesta este singurul serial-concurs unde poţi urmări concurenţii care se ajută reciproc când au probleme, deşi sunt în mijlocul cursei pentru câştigarea a 10.000 de dolari.