VUNK şi 44 de muzicieni în piaţa Ateneului, pe 22 iunie

21 06. 2014, 08:00

Concertul se desfăşoară pe 22 iunie, în cadrul „Bucharest Music Film Festival – ediţia a IX-, în Piaţa George Enescu din faţa Ateneului, de la ora 20.00.

Spectacolul va avea o singură reprezentaţie şi va beneficia de participarea a 44 dintre cei mai buni muzicieni care se află în Bucureşti, dar şi de vocea excepţională a Monicăi Anghel, special guest star pentru piesa “Ploaie fără nori”.

“Cred că este visul oricărei formaţii rock sau al oricărui artist să cânte acompaniat de o orchestră. În cazul concertului nostru, vorbim de o orchestră completă, de 44 de persoane, alături de care vom cânta hiturile noastre. Piese ca ‘Pleacă’, ‘1000’, ‘Regele soselelor’ sau ‘Aşa, şi’ vor suna şi mai spectaculos în varianta simfonică. Aştept de mic un concert ca acesta, un concert simfonic-rock. Iar faptul că se întâmplă în faţa Ateneului Român face ca ziua de duminică să fie şi mai specială pentru noi şi pentru fanii noştri”, a spus Cornel Ilie.

Vunk Simfonic ft. Camerata Regală şi Bucharest Jazz Orchestra, Dirijor George Natsis deschide săptămâna Vunk în Bucureşti, întrucât trupa va avea şi sâmbată, 28 iunie, un concert rock în Piaţa Constituţiei, fiind ultima reprezentaţie pe care băieţii o vor avea în Bucureşti până în toamnă.

Accesul la ambele spectacole este gratuit.