Cornel Ilie spune că a scris cântecul fiind revoltat de reacţia Bisericii la opiniile celor care protestau că a sfinţit o televiziune cu un “trafalet” şi de ipocrizia de care dau dovadă înaltele feţe bisericeşti în raport cu credincioşii, deci şi în raport cu el.
„Când un artist vorbeşte despre societatea în care trăieşte o face cu putere şi credinţa. Şi, întotdeauna, o face cu speranţă, pentru că artiştii nu se dau bătuţi niciodată. De data asta suntem mulţi şi vom fi şi mai mulţi. Cultură şi educaţia din România trăiesc prin vocile care se fac auzite, fiecare în domeniul lui. Noi nu ne regăsim în nicio formă din politica actuală, pentru că este făcută de incompetenţi, de laşi şi de oameni fără bun simţ. Nu ne simtitm reprezentaţi de nimeni şi ştim sigur că cei mai mulţi romani simt la fel”, a spus Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.
Videoclipul piesei “Ne facem auziţi” a fost regizat de Silviu Mustatea şi Bogdan Mustatea (Brothers M).
VUNK va susţine în această toamnă cel mai mare concert al carierei lor, “VUNK în Oraşul Minunilor”, o poveste rock care implică desfăşurări masive de forţe, sunet surround, experienţe mulţi senzoriale şi participarea directă a spectatorilor prin intermediul tehnologiei.
Concertul “VUNK în Oraşul Minunilor” are loc pe 3 octombrie la Sala polivalenta. Biletele sunt disponibile în reţelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghişeele Postei Romane, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe www.iabilet.ro.
Puteţi urmări aici câteva secvenţe din videoclipul VUNK şi ai Noştri – “Ne facem auziţi”, lansat împreună cu MediaPro Music: