Vineri, 25 iulie 2014, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor și se va încălzi față de intervalul precedent, devenind călduroasă în orele amiezii în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-est. Cerul va avea înnorări temporare ziua îndeosebi în nord, centru și zonele de deal și de munte, iar noaptea în sud-vest, unde local se vor semnala averse și descărcări electrice. În restul teritoriului doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul averselor.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropotv.ro
Temperaturile maxime se vor situa între 26…27 de grade, local, în vestul, centrul și nordul țării și 33 de grade în Bărăgan și Podișul Dobrogei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni și 24 de grade pe litoral.
Pe Litoral cerul va fi senin, vântul va bate cu 6 m/s (dinspre est), iar maxima zilei va fi de 31°C.
Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!
În București cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei când, trecător, vor fi condiții pentru ploi slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.