Vremea.Apropotv.ro: Prognoza meteo pentru vineri, 12 septembrie 2014
Vineri, 12 septembrie 2014, se va înregistra o scădere ușoară a valorilor termice ce vor caracteriza în continuare o vreme caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropotv.ro
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, izolat ploi slabe de scurtă durată și posibil descărcări electrice, în prima parte a intervalului în regiunile estice, iar din orele amiezii în vestul teritoriului și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în jumătatea vestică, în deltă, precum și în zona montană.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 30 de grade, iar minimele între 7 grade în estul Transilvaniei și 19 grade pe litoral.
Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!
În București vom avea parte de o vreme însorită, cu temperaturi maxime de până la 29 de grade Celsius, și minime de 16 grade Celsius.