Vremea.Apropo.ro: Temperaturile cresc până la 14 grade Celsius

Apropo.ro / 21.01.2013, 11:20
Vremea.Apropo.ro: Temperaturile cresc până la 14 grade Celsius
Prognoza meteo pentru următoarele zile indică o creștere a temperaturilor, dar nu vor lipsi nici precipitațiile, ceața sau poleiul.

La București, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare noaptea când vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4 … 6 grade. Îndeosebi dimineața vor fi condiții de ceață.

VREMEA PE ORAȘE, ÎN ROMÂNIA

Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului. Cerul va fi temporar noros. Va ploua slab, ziua izolat în regiunile nordice, iar noaptea pe arii restrânse în vestul și sudul țării și izolat în resti, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

În următoarea perioadă, deși temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal, vor mai exista condiții de formare a poleiului. În zonele joase de sud și est vor fi local și condiții de ceață.

vremea.apropo.ro

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro.

Vântul va prezenta intensificări în Banat, Crișana și zona de munte, iar seara și noaptea și în regiunile de sud-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 7 grade, mai ridicate în Dobrogea.

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

Marți, temperatura aerului va scădea în vestul, centrul și nordul țării, unde cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse, ziua – va ploua, iar seara și noaptea vor fi precipitații mixte și condiții de polei. În restul teritoriului, valorile termice se mențin ridicate, înnorările vor fi temporare și, mai ales în cursul nopții, vor predomina ploile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte dar și în sudul țării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 14 grade, iar cele minime între -8 și 2 grade, mai ridicate pe litoral. În zonele joase, pe arii restrânse vor fi condiții de ceață.