Vremea.Apropo.ro: Prognoza meteo pentru sâmbătă, 12 iulie 2014

De: Carmen Ulian / 11.07.2014, 10:00
Vremea.Apropo.ro: Prognoza meteo pentru sâmbătă, 12 iulie 2014
Și sâmbătă vom avea parte de o vreme instabilă atmosferic, cu înnorări și averse. Local vor fi condiții de grindină. Maxime termice de 30 de grade Celsius.

Sâmbătă, 12 iulie 2014, vremea în România va fi în general instabilă. În jumătatea de nord-vest a țării cerul va avea înnorări, va ploua pe arii relativ extinse, iar temperaturile vor fi mai mici decât cele înregistrate în mod obișnuit în a doua decadă a lunii iulie.

În restul teritoriului, pe un fond termic caracterizat de valori mai apropiate de mediile climatologice ale datei, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala local. Vor fi și descărcări electrice, izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în regiunile sudice și sud-estice, dar izolat, pentru scurt timp și asociat averselor.

Temperaturile maxime vor fi de la 20…21 de grade în Dealurile de Vest până la 29…30 de grade în Bărăgan și Podișul Dobrogei, iar minimele termice se vor încadra în general între 11 și 20 de grade.

vremea.apropo.ro

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe  vremea.apropo.ro

Pe Litoral se așteaptă condiții de soare cu cer variabil. Maxima zilei: 26°C

În București, Cerul va fi temporar noros și vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.

Dacă ai planuri de pescuit află de la noi valorile solunarului pe zile și pe luni. Fir întins!

solunar iulie