Miercuri, 2 octombrie 2013, vremea în țara noastră va rămâne deosebit de rece pentru această perioadă a anului, dar se va ameliora treptat sub aspectul precipitațiilor.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
Cerul va fi temporar noros și, îndeosebi în primele ore ale zilei, va mai ploua local în sud-estul țării, unde și vântul va avea intensificări. În restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse. În zona de munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Spre dimineață, în regiunile intracarpatice, local se va produce brumă și izolat va fi ceață. Temperaturile maxime se vor situa între 7 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade.
În Capitală, vremea se va menține deosebit de rece. Temperatura maximă va fi 11…12 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Cerul va avea înnorări și temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, vor mai fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat.