Vremea.Apropo.ro: Prognoza meteo până pe 14 iulie

02 07. 2013, 08:00

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

BANAT

Până în data de 4 iulie vremea se va încălzi ușor și treptat, iar mediile temperaturilor maxime vor ajunge până la 29…30 de grade. Din data de 5 iulie și până la sfârșitul săptămânii care urmează, temperatura aerului va avea ușoare variații de la o zi la alta, valorile medii fiind cuprinse între 27 și 29 grade.

Aceeasi tendință o vor avea și valorile termice din cursul nopților, respectiv creștere de la 11…13 grade la început spre medii de 15…16 grade începând cu data de 5 iulie.

Ploile vor lipsi până spre sfârșitul primei săptămâni, apoi își vor face apariția sporadic, cel mai probabil în intervalul 6-9 iulie.

CRIȘANA

În primele zile ale primei săptămâni se va resimți o creștere semnificativă a valorilor de temperatură, ajungând în data de 4 iulie la valori medii de 28…30 de grade. În următoarele zile, până la sfârșitul săptămânii viitoare, temperaturile nu vor mai avea variații importante, mediile situându-se între 26 și 29 de grade.

La fel vor evolua și valorile termice din cursul nopților, vor crește până la sfârșitul primei săptămâni, când mediile temperaturilor vor fi de 15…16 grade, apoi nu vor mai varia semnificativ.

Ploile vor lipsi în primele zile, apoi își vor face apariția pe arii restrânse, cel mai probabil în intervalul 6-9 iulie și vor fi în general slabe cantitativ.

TRANSILVANIA

Valorile maxime de temperatură vor fi în creștere până în data de 4 iulie când sunt așteptate medii de 26…28 de grade. În următoarele două zile temperaturile scad ușor, mediile urmând a se situa între 24 și 26 de grade.

Până la sfărșitul intervalului mediile temperaturilor maxime vor oscila tot în jurul acestor valori. Minimele nocturne vor crește ușor și treptat până la sfârșitul săptămânii, când se vor situa între 13 și 15 grade. O nouă scădere a minimelor termice, mai puțin importantă, se va resimți după data de 10 iulie.

Condițiile de ploaie vor crește începând cu data de 5 iulie, dar cantitățile de apă vor fi în general slabe.

MARAMUREȘ

În primele zile ale intervalului de prognoză temperatura va crește treptat, ajungând în data de 4 iulie la valori medii de 27…29 de grade, ușor peste cele normale ale perioadei. În următoarele zile, după o scădere ușoară de unu-două grade în mare parte din regiune, temperaturile nu vor mai avea variații importante.

Valorile termice din cursul nopților vor avea o evoluție asemănătoare, cele mai scăzute urmând a se înregistra în primele zile, când mediile vor fi de 9…10 grade, iar cele mai ridicate vor fi la mijlocul inervalului când mediile se vor situa între 14 și 16 grade.

Începând cu data de 5 iulie vor fi posibile ploi în fiecare zi, însă de scurtă durată și în general slabe cantitativ.

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro

MOLDOVA

După un început de săptămână cu temperaturi sub normele climatologice, vremea se va încălzi până în jurul datei de 4 iulie, când mediile vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade. Apoi regimul termic nu va mai avea variații importante. Valorile termice din cursul nopților vor avea o evoluție asemănătoare, cele mai scăzute urmând a se înregistra în primele zile, când mediile vor fi de 11…13 grade, iar cele mai ridicate vor fi la mijlocul intervalului, când se vor situa între 16 și 18 grade.

Ploi pot să apară în fiecare zi, începând din data de 4 iulie și vor fi pe arii mai extinse în 5 și 6 iulie.

DOBROGEA

Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată până la mijlocul intervalului, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 27…28 de grade. În jurul datei de 10 iulie temperaturile pierd unu-două grade, apoi va urma o perioadă cu un regim termic relativ constant, valorile medii situându-se în jurul normelor climatologice.

Oscilații termice asemănătoare se vor regăsi și în regimul minimelor, care cresc de la 16…18 grade la început, la o medie în jur de 19 grade începând din data de 7 iulie.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în prima zi și, din nou, în perioada 5-8 iulie.

MUNTENIA

Intervalul de referință va debuta cu temperaturi ușor sub normele climatologice, cu valori maxime de la 24 la 28 de grade. Până în data de 4 iulie se va resimți o încălzire treptată a vremii, până la medii de 28 …30 de grade. Până la sfârșitul intervalului variațiile de temperatură se vor situa tot în jurul acestor valori. Valorile de temperatură nocturne vor avea oscilații asemănătoare, cele mai scăzute urmând a se înregistra în primele zile ale intervalului, în jur de 13 grade, iar cele mai ridicate, respectiv 16…18 grade, la mijlocul intervalului.

În privința ploilor, acestea pot apărea sporadic și în cantități nesemnificative, aproape în fiecare zi, începând cu data de 5 iulie.

OLTENIA

Intervalul de referință va debuta cu temperaturi cuprinse între 25 și 28 de grade, apoi vremea se va încălzi ușor și treptat, ajungând în jurul datei de 24 iulie la medii termice cuprinse între 28 și 30 de grade. În zilele următoare temperaturile vor avea ușoare variații de la o zi la alta, în jurul normelor climatologice. Până spre sfârșitul acestei săptămâni vor crește și temperaturile minime, de la 10 … 14 grade, până la medii de 15…18 grade, în a doua săptămână.

În privința ploilor, acestea pot apărea în fiecare zi, începând din 5 iulie.

LA MUNTE

După valori foarte scăzute în primele zile, temperaturile vor crește ușor până în data de 4 iulie, apoi regimul termic se va menține relativ constant, în jurul unei medii a maximelor de 18 grade și a minimelor de 10 grade.

Aversele, însoțite de descărcări electrice, vor fi pe arii restrânse și în general slabe în a doua parte a primei săptămâni. A doua săptămână va aduce averse mai frecvente și pe arii mai extinse.