Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce în intervalul 20 mai – 1 iunie, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
Vremea va fi în răcire în prima săptămână, astfel încât maximele vor scădea de la medii de aproximativ 24…25 de grade în primele zile, spre 17…18 grade, în jurul datei de 25 mai. În aceeași perioadă, minimele nocturne vor marca și ele o scădere, de la 14 grade până la 7…8 grade. Începând cu data de 27 mai, vremea se va încălzi ușor, iar mediile termice se vor situa în jurul celor climatologic normale pentru ultima decadă a lunii mai, cu valori ale temperaturilor diurne în jurul a 22…23 de grade și temperaturi nocturne spre aproximativ 11…12 grade.
Ploile, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai importante cantitativ vor fi pe 22 și 23 mai.
CRIȘANA
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, dar în jurul datei de 24 mai se va resimți o răcire, care va aduce regimul termic spre valori medii diurne în jurul a 17 grade și minimele nocturne spre 7 grade. În intervalul 26-29 mai temperatura aerului va marca o creștere, spre valori climatologic normale, de 22 de grade ziua și 11 grade noaptea, ce se vor menține până la sfârșitul perioadei de prognoză.
Vor fi frecvente aversele însoțite de descărcări electrice, dar cantitățile de apă vor fi mai însemnate în jurul datei de 23 mai.
TRANSILVANIA
Debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme ușor mai caldă decât în mod obișnuit în ultima perioadă a lunii mai, cu maxime ce se vor menține, în medie, în jurul valorii de 24 de grade și minime de aproximativ 10 grade. Între 23 și 25 mai, vremea se va răci și se vor înregistra temperaturi diurne de circa 17 grade și minime nocturne de 6 grade, în medie. Ulterior, un nou proces de ușoară încălzire va aduce regimul termic la valori comparabile cu mediile multianuale ale perioadei, respectiv 20…21 de grade ziua și 9 grade noaptea.
Aversele de ploaie și descărcările electrice se vor semnala frecvent pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar caracterul de torențialitate al ploilor se va manifesta mai ales în jurul datelor de 23 și 28 mai.
MARAMUREȘ
După o vreme relativ caldă pentru această dată, cu medii ale temperaturilor maxime de 22…24 grade, vremea se va răci în jurul datei de 24 mai, cu aproximativ 5 grade, atât ziua, cât și noaptea. În intervalul 26-29 mai, valorile termice vor crește ușor spre 21…22 de grade în orele amiezelor și 10…11 grade în timpul nopților, regim termic ce se va menține relativ constant până la sfârșitul intervalului de prognoză.
Ploile, prezente în fiecare de zi, vor avea mai ales caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantități de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datei de 23 mai.
MOLDOVA
După o primă zi călduroasă, cu maxime ce vor atinge, în medie, 29…30 de grade, vremea se va răci treptat, atingând valori maxime de aproximativ 20 de grade în data de 24 mai, când și minimele nocturne, în scădere cu circa 5 grade față de începutul intervalului, vor fi de 9 grade. Ulterior regimul termic va marca o ușoară creștere, în ultimele zile ale intervalului de prognoză urmând a se înregistra temperaturi diurne de până la 22…23 de grade și nocturne de 11…12 grade.
Vor fi ploi frecvente, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar cantități de apă mai însemnate vor cădea în jurul datei de 23 mai.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
DOBROGEA
Vremea va fi caldă în primele patru zile, când temperaturile maxime vor fi de 25…27 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 16 grade. Va urma o ușoară răcire a vremii în intervalul 24-26 mai, când valorile diurne vor atinge 21…22 de grade, iar cele nocturne vor scădea spre 13 grade. După data de 27 mai, regimul termic va crește ușor, apropiindu-se de cel normal pentru ultima decadă a lunii mai.
Probabilitatea de apariție a averselor pe arii mai extinse va fi mai ridicată după data de 22 mai.
MUNTENIA
Vremea va fi călduroasă la începutul intervalului, când se vor atinge în medie 31 de grade în cursul după-amiezelor și 15 grade noaptea. Apoi un proces de răcire va aduce maximele diurne spre 22 de grade, în timp ce minimele nocturne vor scădea cu aproximativ 5 grade. După data de 27 mai, o nouă încălzire a vremii va determina temperaturi de 23…24 de grade ziua și de 12…13 grade noaptea, ce vor caracteriza un regim termic normal pentru sfârșitul lunii mai.
Se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice, iar în jurul datei de 23 mai, ploile vor avea și caracter torențial.
OLTENIA
Vremea, deosebit de caldă în primele trei zile, se va răci ulterior cu aproximativ 7 grade, atingând în intervalul 24-26 mai, maxime diurne de 20 de grade și temperaturi nocturne de 9 grade. În a doua săptămână de prognoză, regimul termic va marca inițial o ușoară creștere, apoi se va menține relativ constant, temperaturile la amiază atingând, în medie, 22…23 de grade, iar în cursul nopților 12…13 grade.
Ploile vor fi în general slabe cantitativ, exceptând zilele de 22 și 23 mai, când sunt posibile pe arii extinse averse, descărcări electrice și cantități mai însemnate de apă.
LA MUNTE
Valorile termice se vor menține ridicate în primele zile ale intervalului de prognoză, cu temperaturi în cursul după-amiezelor de 15…16 grade, în medie, după care o ușoară răcire va aduce regimul termic diurn spre 9…10 grade. Ulterior vremea se va încălzi ușor, astfel încât după 29 mai, maximele diurne se vor menține în jurul valorii de 14 grade. În cursul nopților temperaturile vor scădea de la o medie de 10 grade în prima zi a intervalului, spre aproximativ 2 grade între 25 și 28 mai, pentru ca apoi să crească din nou, până la 7 grade, la început de iunie.
Aversele, însoțite de descărcări electrice, vor fi frecvente, mai ales în cursul după-amiezelor, iar în jurul datei de 23 mai vor fi importante cantitativ.