Vremea se răcește bine în intervalul 3-16 decembrie: vom avea parte de lapoviță și ninsori
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
Până în data de 7 decembrie, temperatura aerului va fi în scădere, de la valori maxime în jur de 4 grade, până la valori, în medie, de 1…2 grade, vremea devenind rece pentru această perioadă. Începând din 8 decembrie se va înregistra o ușoară creștere spre valori maxime medii în jur de 3 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când se va înregistra o nouă scădere. Temperaturile minime vor scădea până în data de 7 decembrie, la valori medii în jur de -4 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta.
Vor fi precipitații în general slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu probabilitate mai mare în intervalul 3 – 6 decembrie și după data de 8 decembrie.
CRIȘANA
Temperaturile maxime se vor situa sub mediile climatologice ale perioadei și vor fi în scădere ușoară până în data de 7 decembrie, când se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade. Începând din 8 decembrie se va înregistra o ușoară creștere spre valori maxime medii în jur de 2 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când vor scădea din nou. Temperaturile minime vor scădea până în data de 8 decembrie, la valori medii în jur de -6 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta.
Vor fi precipitații în general slabe, mai ales sub formă ninsoare, cu probabilitate mai mare în intervalul 3 – 6 decembrie și după data de 8 decembrie.
TRANSILVANIA
Vremea se va răci până în data de 7 decembrie, când maximele termice vor deveni ușor negative și se vor situa, în medie, în jurul valorii de -2 grade. După data de 8 decembrie, temperaturile maxime se vor menține în continuare negative, la valori medii de -2…-1 grad. Temperaturile nocturne vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului până la valori medii în jur de -8 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative. În zonele depresionare se vor înregistra valori minime în jur de -10 grade.
Temporar va ninge slab, cu probabilitate mai mare în 3 – 5 decembrie și după 8 decembrie.
MARAMUREȘ
Vremea va deveni rece pentru începutul lunii decembrie. Temperatura aerului va fi în scădere până în data de 8 decembrie, când valorile maxime medii vor deveni negative la valori de -2…-1 grad, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de -6 grade. Până la sfârșitul intervalului regimul termic nu va avea variații semnificative, o ușoară scădere urmând să se înregistreze după data de 14 decembrie.
Temporar va ninge slab, cu o probabilitate mai mare în zilele de 3 și 5 decembrie și după data de 8 decembrie.
Dacă vreți să aflați mai multe despre vremea pe 15 zile, intrați pe Vremea.Apropo.ropentru a afla informații exacte și în timp util, atât din România, cât și din cele mai importante 20 de orașe ale Europei.
MOLDOVA
Temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată. Maximele termice vor fi la începutul intervalului, în medie, de 2…4 grade, iar după data de 12 decembrie, vor deveni ușor negative și se vor situa în jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime, ușor pozitive la începutul intervalului, vor deveni negative după data de 5 decembrie și vor fi, în medie, de -6…-4 grade.
În prima zi a intervalului (3 decembrie) vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar în 5 și 6 decembrie temporar va ninge slab. În restul intervalului, probabilitatea de precipitații, sub formă de ninsoare, va fi redusă.
DOBROGEA
Până în data de 6 decembrie vor exista ușoare fluctuații ale temperaturii aerului, dar valorile se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei. Temperaturile maxime mai pot atinge 10…11 grade, iar cele minime vor fi între 2 și 6 grade. Începând din 7 decembrie, vremea se va răci, apropiindu-se de normalul termic al perioadei; vor fi, în medie, maxime de 4…6 grade și minime ușor negative, în jur de -1 grad.
În zilele de 3, 5 și 6 decembrie va ploua, iar după data de 9 decembrie va crește probabilitatea de precipitații sub formă de ploaie și lapoviță.
MUNTENIA
Temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată, valorile termice apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Temperaturile diurne vor fi la începutul intervalului, în medie, de 4…6 grade, iar după data de 11 decembrie se vor situa în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile din cursul nopților, ușor pozitive la începutul intervalului, vor deveni negative după data de 5 decembrie și vor fi, în medie, de -4…-2 grade.
În prima zi a intervalului (3 decembrie) va ploua, iar în 5 și 6 decembrie se vor semnala precipitații slabe, mixte. Probabilitatea de precipitații mixte va crește după data de 8 decembrie.
OLTENIA
Temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată. Temperaturile maxime vor fi la începutul intervalului, în medie, de 4…6 grade, iar după data de 14 decembrie se vor apropia de 0 grade. Temperaturile minime vor coborî sub pragul înghețului încă de la începutul intervalului și vor fi, în medie, de -5…-3 grade.
În data de 5 decembrie vor fi precipitații mixte, iar după data de 8 decembrie temporar vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
LA MUNTE
Temperatura aerului va fi în scădere ușoară până în data de 7 decembrie, apoi variațiile vor fi nesemnificative. Valorile maxime vor fi, în medie, de -6…-4 grade, iar cele minime de -12…-8 grade.
Temporar va ninge cu precădere în zilele de 3 și 5 decembrie și după data de 8 decembrie 2012.
NOTĂ‚: Dacă prognoza meteo se va modifica considerabil, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) va emite atenționările aferente, în timp util!
Dacă vreți să aflați mai multe despre vremea pe 15 zile, intrați pe Vremea.Apropo.ro pentru a afla informații exacte și în timp util, atât din România, cât și din cele mai importante 20 de orașe ale Europei.
NOTĂ‚: Dacă prognoza meteo se va modifica considerabil, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) va emite atenționările aferente, în timp util!