Dupa ce a gazduit CE feminin în 2000, România si-a depus candidatura si pentru organizarea CE masculin din 2004
Federatia Româna de Handbal si-a depus candidatura pentru organizarea Campionatului European masculin din 2004. Alaturi de tara noastra si-au mai exprimat dorinta de a gazdui turneul final al competitiei continentale Norvegia, Slovenia si Elvetia.
„Înainte de a trimite cererea la Viena, acolo unde se afla sediul Federatiei Europene de Handbal, am primit sprijinul avizat din partea Ministerului Tineretului si Sportului, ministrul Georgiu Gingaras promitînd ca ne va acorda suma de bani necesara. Va fi o competitie de mare anvergura, care va depasi ca amploare Campionatul European pe care l-am gazduit la fete în 2000”, a declarat Cristian Gatu, presedintele Federatiei Române de Handbal, facînd referire la faptul ca turneul final de acum doi ani a avut la start doar 12 echipe, pe cînd la cel masculin din 2004 vor participa nu mai putin de 24 de formatii.
„Am propus forului din capitala Austriei orasele care ar urma sa gazduiasca meciurile. Ne-am gîndit la Bucuresti si Rîmnicu Vîlcea, salile din aceste orase nemaiavînd nevoie de modernizari, dar si pe cele din Brasov si Sibiu. Cele mai mari probleme sînt sub Tîmpa, pentru arena de acolo trebuind alocata o suma mai mare de bani”, a adaugat Gatu.
Decizia finala în privinta tarii care va gazdui turneul final al Europenelor va fi luata cu prilejul Congresului EHF, din luna mai, dar presedintele FRH crede ca România este una dintre favorite. „Modul cum am organizat CE din 2000 a lasat o buna impresie la EHF, iar acest lucru ne va ajuta foarte mult. Singura candidata serioasa va fi, dupa parerea mea, Slovenia, care are si ea un dosar foarte bine pus la punct”, a spus Gatu.
Azi va sosi la Bucuresti islandeza Helga Magnusdottir, reprezentanta a Comisiei de Competitii a EHF, aceasta urmînd sa inspecteze împreuna cu membrii FRH salile de sport din Brasov si Sibiu. Magnusdottir va fi prezenta vineri si sîmbata la Rîmnicu Vîlcea, fiind observator EHF la partida din Cupa Cupelor dintre Oltchim si Koka Varazdin (Croatia).
În 1996 am iesit din handbal
Campioana mondiala de patru ori (1961, 1964, 1970, 1974), reprezentativa masculina a României a avut în ultimul timp un parcurs foarte slab, nemaireusind din 1996 calificarea la un turneu final de Campionat European sau Mondial. În 1996, echipa tarii noastre s-a calificat la CE gazduit de Spania, obtinînd în final locul 9 din 12 participante. Daca tara noastra va organiza Europenele din 2004, „tricolorii” vor avea din nou ocazia sa întîlneasca actualele forte din handbalul mondial actual.
Sursa: www.prosport.ro