Încă patru zile până la finala Eurovision România, iar concurenţii au aflat cum vor intra în concurs pe 8 martie, pe scena Sălii Polivalente din Craiova.
Deschiderea va fi făcută de Călin Goia şi colegii lui de la Voltaj, care o iau „De la capăt” cu o nouă participare la Eurovision, urmaţi de cei de la trupa Băieţii („Dragostea în lanţuri”) şi Tudor Turcu (”Save Us”). Apoi schimbăm ritmul şi trecem la „Chica latina, cu Aurelian Temişan şi Alexa.
În continuare, Rodica Aculova ne va cânta despre lumina ei (”My Light”), Blue Noise vor încerca să ne convingă acappella că ”Love Won’t Run Away”, iar Ovidiu Anton, aflat pentru a patra oară la Eurovision România, ne va demonstra că este un supravieţuitor (”Still Slive”).
A 8-a va intra în concurs Lara Lee. Rămâne de văzut dacă ”Superman” va avea forţa să o trimită la Viena sau dacă ritmul disco va fi suficient de convingător pentru a-i scoate câştigători pe cei de la Super Trooper (”Secret Place”).
”A Million Stars” ne aduce Luminiţa Anghel, la 10 ani de la urcarea pe podiumul Eurovision Song Contest, când a reprezentat România la Kiev. Luminiţa va fi urmată de Cristina Vasiu, care va interpreta ”Nowhere” pe scena Eurovision de la Craiova.
Foto: TVR
Concursul se va încheia cu povestea de dragoste a suedezilor de la CEJ (”We Were In Love”).
Cei care nu mai au răbdare până la finală şi vor să se decidă cu cine să voteze duminică, în finala naţională de la Craiova, au ocazia să asculte toate melodiile din concurs şi să-şi aleagă favoriţii. TVR 1 difuzează, în patru emisiuni de promovare intitulate Selecţia naţională Eurovision, toate cele 12 melodii finaliste. Ele pot fi urmărite marţi, 3 martie, de la ora 17.00, vineri, 6 martie, de la 13.00, sâmbătă, 7 martie, de la 14.30, respectiv duminică, 8 martie, de la 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
În seara de 8 martie, la finala naţională Eurovision, votul telespectatorilor va cântări la fel de mult ca cel al juriului. Melodia care va primi cel mai mare punctaj duminică seară va reprezenta România la faza internaţională Eurovision, la Viena – mai întâi în semifinala din 19 mai şi, dacă se va califica, şi în marea finală, din 23 mai.
Selecţia naţională Eurovision România va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, pe 8 martie, de la 20.30.
Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.
Ordinea intrării în concurs:
1. Voltaj – „De la capăt”
2. Băieţii – „Dragoste în lanţuri”
3. Tudor Turcu – ”Save Us”
4. Aurelian Temişan feat. Alexa – „Chica latina”
5. Rodica Aculova – ”My Light”
6. Blue Noise – ”Love Won’t Run Away”
7. Ovidiu Anton – „Still Alive”
8. Lara Lee – ”Superman”
9. Super Trooper – ”Secret Place”
10. Luminiţa Anghel – ”A Million Stars”
11. Cristina Vasiu – ”Nowhere”
12. CEJ – ”We Were In Love”