Voiculescu îsi mentine decizia de a demisiona din Parlament

02 09. 2007, 13:20
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, duminica, într-o conferinta de presa, ca îsi mentine decizia de a demisiona din Senat în cazul în care proiectele initiate de PC nu vor primi sprijin în Parlament pentru adoptarea lor. "Consider ca atunci când un om nu poate sa-si faca

Presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat, duminica, într-o conferinta de presa, ca îsi mentine decizia de a demisiona din Senat în cazul în care proiectele initiate de PC nu vor primi sprijin în Parlament pentru adoptarea lor.

„Consider ca atunci când un om nu poate sa-si faca datoria, e bine sa fie un om de onoare si sa recunoasca acest lucru. Îmi mentin decizia de a demsiona din Senat daca PC nu va primi sprijinul pentru adoptarea acestor proiecte”, a spus Voiculescu.

Liderul PC a facut aceasta precizare fiind întrebat daca îsi va da demisia din Parlament în cazul în care cele patru proiecte ale PC, aflate în dezbaterea Parlamentului, nu vor fi adoptate.

Voiculescu va avea, în acest sens, saptamâna viitoare, întâlniri cu liderii grupurilor parlamentare pe tema a patru proiecte ale PC referitoare la fondul de solidaritate de 1% pentru pensionari, la prelungirea contractelor de închiriere pentru pensionarii din casele nationalizate, la neimpozitarea profitului reînvestit si la reducerea TVA pentru produsele alimentare de baza.