Vogts a demisionat din functia de selectioner
Tehnicianul german Berti Vogts a demisionat de la conducerea tehnica a echipei naționale a Scoției, a anunțat, luni, într-un comunicat, Federația Scoțiana de Fotbal (SFA).
Colaborarea dintre Vogts și SFA a fost întrerupta de comun acord, se arata în comunicatul citat.
Berti Vogts, al carui contract expira în 2006, și-a prezentat demisia din cauza presiunii la care a fost supus din partea publicului și a mass-media dupa debutul slab al reprezentativei Scoției în preliminariile Cupei Mondiale din 2006. În primele trei meciuri disputate în grupa a V-a de calificare la CM din Germania, Scoția a înregistrat doua rezultate de egalitate (1-1, cu Republica Moldova și 0-0, cu Slovenia) și o înfrîngere (0-1, cu Norvegia). Scoția ocupa locul cinci în clasamentul grupei, cu doua puncte.
Berti Vogts, în vîrsta de 57 de ani, a fost primul antrenor strain care a pregatit reprezentativa Scoției. Tehnicianul a pregatit și echipa naționala a Germaniei, cu care a cîștigat, în 1996, Campionatul European din Anglia.
Mediafax