Vladimir Putin a decis crearea unui contingent militar de reacție rapidă
Planul, prezentat în decretul prezidențial ca fiind „experimental”, prevede crearea unei forțe militare care pentru început va avea 5.000 de membri.
Contingentul de reacție va fi format din militari care vor avea contracte pe trei ani pentru care vor fi remunerați.
Serviciul militar este obligatoriu în Rusia, dar au existat critici privind trimiterea recruților în teatre de operațiuni, inclusiv în estul Ucrainei. Armata rusă are 750.000 de membri activi și milioane de rezerviști.
Potrivit presei ruse, membrii acestui contingent vor avea salarii lunare cuprinse între 90 și 130 de euro. Membrii contingentului de reacție se vor antrena cu regularitate și vor putea fi mobilizați rapid pentru operațiuni militare.
Decizia lui Vladimir Putin pare a fi o măsură simetrică față de crearea forței de reacție rapidă a Alianței Nord-Atlantice.
Sursa Mediafax