Vladimir Drăghia şi Elena Voscoboinic au părăsit competiţia “Dansează printre stele”

20 10. 2014, 13:45
Foto: PR Antena 1
 
 
„Aţi dansat pe lângă ritm tot timpul, iar păcatul suprem în dans este să dansezi pe lângă muzică”, a declarat ferm Mihai Petre. Jojo i-a lăudat pentru frumuseţe şi senzualitate, ceea ce a atras imediat reacţia lui Mihai, care a concluzionat că „aici au venit să danseze, nu să defileze”.
 
 
Foto: PR Antena 1
 
 
Diana Munteanu Niculescu şi Ştefan Ciubotaru, cea de-a doua echipă aflată în pericolul de a fi eliminată, îşi continuă aşadar drumul spre finala emisiunii şi spre marele premiu, de 50.000 de euro. „Mie îmi place perechea asta”, a spus Mihai, „E o pereche echilibrată şi au dansat slow fox în caracter”. 
 
Toate dansurile de ieri seară au adus concurenţilor foarte multe complimente, inclusiv din partea lui Mihai Petre, care a recunoscut că este plăcut suprins de evoluţia perechilor.
 
Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă s-au sincronizat perfect în timp ce au dansat vogue, cu toate că nu se vedeau unul pe celălalt, iar Igor Munteanu a apreciat şi a punctat tocmai acest lucru. „Voi sunteţi un cuplu de campioni, sunteţi stelele mele preferate, Alina, eşti foarte talentată atunci când dansezi”, le-a spus şi Jojo cu sinceritate.
 
 
Foto: PR Antena 1
 
 
Nicolai Tand şi Lena au combinat pe ringul de dans ingredientele pe care le cunosc cel mai bine: pasiunea pentru gătit şi cea pentru dans. Pentru ei s-a dovedit a fi reteţa perfectă, iar Igor i-a şi mărturisit lui Nicolai că „atmosfera de bucătărie ţi-a priit”, făcând referire la faptul că a fost ceva mai relaxat pe ringul de dans. Lena a fost admirată pentru că nu se lasă şi ţine să scoată la iveală calităţile de dansator ale partenerului ei. 
 
 
Foto: PR Antena 1
 
 
Speak şi Cocuţa au dominat ringul cu un pasodoble dramatic. Dacă Jojo a admirat-o foarte mult pe Cocuţa, spunându-i că este foarte expresivă, Mihai Petre a apreciat că au dansat, într-adevăr, pasodoble, dar a precizat că, de multe ori, „Cocuţa a fost toreadorul”. Igor a mărturisit că Speak şi Cocuţa încă nu s-au găsit unul pe altul cu adevărat şi, deşi îi urmăreşte deja de trei ediţii, simte că ceva nu se leagă până la capăt pe ringul de dans. Tot pasodoble, dar de data aceasta în stil rock, au dansat şi Raluka şi Lilian, care au fost foarte apreciaţi. „Lilian, tu eşti extrem de talentat, iar tu, Raluka, îi faci faţă foarte bine”, i-a încurajat Jojo. 
 
Quickstep-ul lui Muneer şi al Stelei a stârnit admiraţia lui Bruce, fost concurent, aflat în această ediţie la masa juriului. „Bravo, v-aţi descurcat foarte bine”, le-a spus acesta. Mihai Petre a remarcat însă tot ce a fost în neregulă: „Poziţia ta, Muneer, este groaznică. Trebuie să stai drept, natural şi să te mişti în spaţiul tău de dans”, l-a atenţionat acesta. Şi Igor i-a reproşat lui Muneer faptul că „ai alergat numai în urma ei, nu cu ea”.
 
Senzuala Luiza şi Mihai Ristea au dansat tot quickstep, iar Igor a recunoscut că este surprins plăcut de ceea ce a văzut, pentru că cei doi s-au sincronizat mai bine ca niciodată. „E bine că aţi ales şi voi să rămâneţi în caracter şi să faceţi quickstep”, a precizat Mihai, care însă a avut şi o serie de reproşuri. 
 
 
Foto: PR Antena 1
 
„Aţi fost extraordinari de expresivi”, asta au auzit de la Jojo Sandra Izbaşa şi Petrişor, care au dansat vals lent legaţi la ochi. Până şi Mihai Petre a recunoscut: „M-aţi suprins plăcut de data asta, aţi dansat vals lent, sincer, mă aşteptam să faceţi un dans vio…lent”. Multe laude au cules şi Cosmin Seleşi şi Maria, care au cucerit juriul cu tangoul lor. „Cel mai frumos dans din seara asta. Aţi intrat în scenă ca şi când aţi fi coborât dintr-un film”, a declarat Jojo.
 
 
Foto: PR Antena 1
 
Şi Alina Eremia şi Iuri au strălucit în timp ce au dansat cha cha, iar Bruce i-a mărturisit frumoasei artiste că ar fi făcut cu siguranţă o carieră în dans dacă nu s-ar fi apucat de cântat. „Am văzut doi dansatori, am văzut aceeaşi energie, îmi lăsaţi impresia că sunteţi relaxaţi când dansaţi şi îmi place asta”, a recunoscut şi Igor Munteanu. „A fost unul dintre cele mai bune dansuri din seara asta”, a spus Mihai Petre.