Vladescu: Exista un program de 100.000 de disponibilizari
Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat astazi,
inainte de a intra in plenul reunit al Camerelor unde se dezbate
bugetul, ca in 2010 exista un program de 100.000 de
disponibilizari. El a adaugat ca fiecare institutie de
stat va lua masuri pentru a se ajunge la aceasta cifra.
„Nu comentez deocamdata disponibilizarile de posturi. Exista un
program de circa
100.000, fiecare institutie va aplica acest program.
Grija mea cea mare in acest moment este de a gasi solutii
pentru crearea de locuri de munca„, a declarat
Vladescu.
Presedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat azi pentru
MEDIAFAX ca proiectele de acte normative aparute in ultimul
timp, care prevad disponibilizari in educatie, asistenta
sociala, administratie publica sunt facute de contabili, nu
de experti, iar sindicatele se pregatesc de proteste.
Bogdan Hossu a spus ca initiatorul acestor proiecte, respectiv
Ministerul de Finante, „priveste pur contabiliceste si
financiar problema, fara sa aiba de-a face cu cresterea
eficientei„.
Liderul sindical a precizat ca federatiile din toata tara deja
strang semnaturi pentru declansarea protestelor in a doua
parte a lunii ianuarie.
Guvernul a aprobat deja o ordonanta de urgenta care prevede
reducerea cu 15.000 a posturilor din invatamant,
in 2010.
De asemenea, urmeaza a fi disponibilizate 3.000 de
posturi din asistenta sociala, respectiv personalul
administrativ, nu cel de specialitate, asa cum precizeaza
reprezentantii Ministerului Muncii.
Ultimul proiect de acest gen aparut prevede ca aproximativ
17.000 de angajati din administratia locala ar
putea fi disponibilizati in acest an, iar primii concediati vor fi
cei cu varsta de pensionare si cei fara copii. Proiectul de lege
limiteaza numarul functionarilor din primarii si consilii in
functie de numarul de locuitori.
Si in sectorul feroviar de stat vor fi disponibilizati
10.342 de salariati, provenind de la 13 companii,
societatea cu numarul cel mai mare de concedieri propus, de 6.700,
fiind CFR Marfa, conform Ministerului Transporturilor.