“Visul lui Adalbert” apare pe DVD
În “Visul lui Adalbert”, primul lungmetraj al lui Gabriel Achim, o mână de ingineri în faţa unui aparat video adus pe şest la birou aşteaptă à bout de souffle să-l vadă pe Duckadam ridicând Cupa Campionilor Europeni. Atmosfera relaxată, departe de ochii iscoditori ai nevestelor, ce ar fi trebuit să urmeze festivităţilor dedicate aniversării PCR, va rămâne doar o promisiune. Totul este dat peste cap de un chiul: doi muncitori se sustrag de la programul cultural-artistic pentru a face pe neve cuţite cu mânere de plexiglas, una din formele prin care ciubucul lua drumul doctorilor, profesoarelor, secretarelor, într-o tovărăşească înţelegere a greutăţilor vieţii. Banalul şi tragicul coexistă în chipul cel mai firesc, căci de la bal până la spital nu-i cale lungă. Dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.
DVD BOX-ul cuprinde un DVD cu filmul şi un DVD special extras (balada lui Duckadam, secvenţe omise, interviuri cu echipa, teste cameră, making-of).
Regia: Gabriel Achim.
Cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca-Ioana Androne, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Paul Ipate.
Distribuitor: Bright Film.