S-a impus la Hollywood în roluri de erou invincibil, care își umfla mușchii și împarte pumni în stanga șI în dreapta, cu un aer amenințator. Însa, dincolo de aerul sau razboinic și misiunile mai mult sau mai puțin stupide pe care trebuie sa le interpreteze în filme, Vin Diesel este un tip talentat, creativ, pasionat de scenarii și mult mai sofisticat decat o arata mutra lui.
Moda scoaterii la lumina a eroilor istoriei continua la Hollywood. Dupa Ahile, Paris, Hector, Alexandru și Ptolemeu, regizorii sapa tot mai adanc în manuale și papirusuri pentru a dezgropa legende. Așa se face ca în 2006 îl vom vedea pe Vin în rolul lui Hannibal, generalul cartaginez, într-un film regizat chiar de el. Deocamdata însa, el este eroul unei comedii de adormit copiii, „The Pacifier”, care însa bate tot la Hollywood (lansat pe 4 martie în America, a obținut deja 30.552.694 $).
Pliat pe modelul „Polițist de gradinița”, în care un agent special supermusculos, superantrenat și superdotat trebuie sa faca fața asaltului unui grup de copii care se dovedesc mai dificili decat o misiune secreta, filmul bate apa în piua pe contrastul dintre pregatirea și abilitațile agentului și lumea de papuși în care a intrat și careia îi face totuși fața cu greu.
Deși are aerul ca se amuza pe tot parcursul sau, Diesel e pe punctul de a-și distruge de tot șansele la alt tip de rol decat musculosul tamp daca mai joaca eroi aflați în siajul celor din „The Fast and The Furious” (2001) sau „Triplu X” (2002), care l-au lansat, dar care nu pot continua la nesfarșit.
Prestigioasa revista „Empire” a spus despre „The Pacifier” ca este atat de prost, încat faptul ca e pe locul 1 în topul american anunța sfarșitul lumii. Perceput de publicul larg drept pachetul de mușchi care rezolva toate situațiile-limita (departe totuși de un Bruce Willis sau de un Arnold Schwarzenegger, prin faptul ca eroii lui n-au umor), Vin Diesel este o dovada ca aparențele înșala. Interesul pentru scenarii și actorie i s-a trezit la 7 ani, cand el și alți cațiva puști teribiliști au intrat prin efracție într-o sala de teatru ca sa faca pe grozavii.
O femeie din teatru i-a prins și, în loc sa-i pedepseasca, le-a dat cate 20 de $ și un fragment din textul unei piese ca sa-l citeasca, cu condiția sa vina la spectacol în fiecare zi, dupa școala. Vin a continuat sa-și cultive pasiunea pentru teatru și mai tarziu, asistand în mod regulat la reprezentațiile companiei teatrale new-yorkeze conduse de tatal sau vitreg, care lucra off-Broadway.
Experiența lui teatrala nu i-a fost însa de la început de folos. Dupa ce a renunțat la colegiu (în ultimul an) și a plecat la Hollywood, nimeni nu s-a uitat la el, cu tot repertoriul teatral aflat în CV. Vin s-a întors descurajat la New York, iar mama lui, care știa cum sa-l sprijine, i-a oferit o carte care avea sa-I schimbe radical starea de spirit și traseul în cariera: „Feature Films at Used Car Prices” de Rick Schmidt. Astfel, Vin a reușit sa aiba alta viziune asupra vocației sale și s-a apucat de scenarii.
Primul a fost un scurt-metraj despre un actor aspirant. Filmulețul (realizat în 1994 și intitulat „Multi-Facial”) a costat 3000 de $ și a ajuns la Cannes în 1995, atragandu-i atenția lui Steven Spielberg.
Acesta a fost atat de încantat, încat l-a distribuit, în 1998, în „Salvați soldatul Ryan”, într-un rol mic, dar scris special pentru el – al soldatului Caparzo – și care l-a lansat la Hollywood. Astfel a început o cariera pe care și-ar dori-o orice tanar actor (salariul lui, care a crescut de la 100.000 de $ pentru „Salvați soldatul Ryan” la 11,5 milioane pentru „Cronicile din Riddick” spune ceva), dar care nu e în afara pericolului plafonarii atata vreme cat Vin se cantoneaza în rolul eroului dur, cu prea puțini neuroni. Nu de altceva, dar poate mult mai mult. Despre eforturile sale și despre speranța neclintita ca într-o zi va avea succes, el a spus candva: „Ani de zile, munca a fost singura mea rasplata”.