Resedinta din Illinois, SUA, in care a
fost filmata celebra comedie „Home Alone” („Singur acasa”) in 1990,
cu
Macaulay Culkin, este de vanzare.
Vila din caramida rosie, amenajata in stil colonial, din anii ’20,
a fost scoasa la vanzare pentru suma de 2,4 milioane de
dolari. Aceasta a fost cumparata de John si Cynthia
Abendshien, in 1988, pentru 875.000 de dolari, insa acestia au
hotarat sa o vanda, deoarece copiii lor au crescut, iar spatiul
imens nu le mai este acum necesar.
Vila din „Home Alone”
„Foarte putine case au avut vreodata un rol principal
intr-un film, devenind aproape un personaj memorabil al
filmului, ca aceasta proprietate”, a comentat un agent imobiliar,
care se ocupa de vanzare, pentru site-ul TMZ.com.
Casa are 4 dormitoare, o sufragerie de dimensiuni mari si un
dormitor in pod, locul devenit cartierul general al personajului
interpretat de Macauley Culkin, Kevin, in „razboiul” cu hotii care
incercau sa sparga casa, de Craciun.