Victorie dificila in fata Chinei
Romania a inceput sovaitor, cu greseli, ratand trei atacuri, din care unul de la 7 metri, in timp ce China a ripostat dezinvolt, conducand dupa doar trei minute cu 3-1, moment in care antrenorul Gheorghe Tadici a introdus-o in poarta pe Tolnai, in locul Luminitei Dinu. Ingrijorarea a crescut, cand tabela arata 5-1 in favoarea Chinei (min. 5) si apoi 7-2. Viteza de joc a asiaticelor a surprins Romania, care s-a regasit cu greu, grabindu-se inexplicabil in primele zece minute ale meciului, ceea ce a dus la pierderea cu usurinta a multor mingi in faza ofensiva.
De asemenea, apararea a fost lenta, jucatoarele parand lipsite de reactie la angajarile precise ale chinezoaicelor pe semicerc. Spre mijlocul primei reprize, Valeria Bese a redus din diferenta, 8-5, fiind singura care a gasit antidotul pana in acel moment.
Treptat, Romania si-a revenit, avand in Bese si Neagu varfuri de lance, in timp ce apararea, sustinuta si de Tolnai a inceput sa functioneze mai aproape de valoarea sa reala (10-9, min. 17).
Pivotul Gilca a egalat, 10-10 (min. 21), dupa ce Romania fusese condusa, cu 10-5, si tot ea a marcat, in minutul 28, pentru 14-13, aducandu-si echipa in avantaj pentru prima data. China nu a fost prea impresionata si a ripostat rapid, iesind in avantaj la vestiare, 16-15, dupa o prima repriza in care cea mai buna jucatoare din tabara Romaniei a fost debutanta la CM, Cristian Neagu (doar 19 ani), cu 7 goluri, iar din cea adversa Yun Liu, cu 6 reusite.
Meciul a continuat cap la cap si dupa pauza, 17-17 (min. 34), dar usor Romania a inceput sa domine, obligand China sa alerge dupa egalare (20-18, min. 38). De la 21-19, meciul a parut sa fie un "concurs" al ratarilor, in ambele tabere, dar printre acestea, Romania a reusit totusi sa se detaseze, 23-19 (min. 43), dupa doua reusite consecutive ale extremei Ramona Maier. Meciul a continuat pe aceleasi coordonate, destul de incalcit, iar China a produs surpriza, in minutul 55, egaland, 28-28, dupa ce a fost condusa la patru goluri, dar nu pentru mult timp (30-28, min. 28).
Plusul de experienta al Romaniei in defensiva a contat in ultimele doua minute, cand a reusit sa-si conserve avantajul fragil, inclusiv psihologic. Scor final: 31-29, dupa un meci mai lipsit de consistenta decat si-ar fi dorit antrenorii Romaniei, dar cu o victorie importanta in grupa preliminara D si cu bucurie pentru debutul fulminant al interului Cristina Neagu la nationala de senioare.
Marcatoarele echipei Romaniei au fost Neagu – 10 goluri, Bese 5, Maier, Meirosu si Nechita, cate 4, Gilca 3, Bradeanu 1, in timp ce China le-a avut in prim-plan pe Yun Liu, cu 11 goluri si pe Xiao Mei Liu, cu 7.
La final, presedintele FR Handbal, Cristian Gatu a declarat pentru MEDIAFAX: "A fost un meci neasteptat de greu. Cred ca Romania si China vor merge mai departe din aceasta grupa. Nu cred ca Tunisia sau Polonia sa ne puna atatea probleme ca si China. Dupa meciul de astazi remarc evolutia intregii echipe, felul in care s-au luptat in momentele mai dificile, dar un plus trebuie acordat Cristinei Neagu".
In primul meci al grupei D, nationala Poloniei a trecut previzibil de Tunisia, cu scorul de 29-23 (16-11).
Nationala Romaniei evolueaza la CM din Franta, in grupa D, cu China, Tunisia si Polonia, din postura de vicecampioana mondiala en-titre (a pierdut finala cu Rusia la CM din 2005, cu 23-28), avand drept obiectiv clasarea pe unul din locurile I-IV.
Luni, in cea de-a doua zi a CM, in grupa D, sunt programate meciurile Tunisia-Romania (ora 19.30), China-Polonia (D).