Victoria lui Vasile Ardeleanu

Bacauanii au cîstigat trei puncte, iar aparatorul lor, Ardeleanu, revenit cu gol dupa o cumplita accidentare, a obtinut o victorie mult mai importanta, care l-a pus în fruntea clasamentului afectiv al unui fotbal mai bolnav decît o tibie rupta în doua

În mod normal, acest meci trebuia sa aiba o poveste scurta, telegrafica si rece, la care nu adoarme nici un copil si nu tresare nimeni. Asa se întîmpla cînd o echipa mai buna, Bacaul, învinge fara drept de apel, mai limpede decît acel 2-0 de pe tabela, una modesta, Argesul, marcata de dezlipirea siglei Dacia de pe tricouri si din textul imnului, cocîrjata de grijile retrogradarii si lipsita de Jean Vladoiu, care la Pitesti e si arcul, si sageata, si otrava din vîrf.

Un fapt banal a devenit, însa, neasteptat subiect de film. Spectatorii s-au frecat la ochi cînd au vazut ca Ghita Poenaru scoate un brazilian, e adevarat, din azbest casabil, precum Nivaldo, si introduce în teren o stafie precum Ardeleanu, cunoscut tuturor din documentarele despre violenta în fotbal. A înnebunit nea Ghita? Putini îl mai tin minte jucînd, toti au imaginea lui cu tibia fluturînd în jambiera ca o papusa de paie scoasa din gura cîinelui. Apoi a venit secventa cu Vasile pe patul de spital, cu „ciungul”, cum se exprima el, legat în ghips, îndreptat spre tavan, atîrnat în scripeti de fier.

„Ciungul” a trimis mingea în poarta si astfel populatia de perdanti a fotbalului românesc s-a mai rarit un pic. În peisaj si-a facut aparitia un învingator adevarat, unul care merge mai departe si pentru ca se zice ca n-are, sau mai bine zis ca nu mai are nici o treaba cu celebra sticla de whisky. Dupa meci, Vasile Ardeleanu avea mîna rece, de om emotionat, si privirea calda, de om fericit.

Sursa: www.prosport.ro