O nouă săptămâna a început ieri seară la „Ferma Vedetelor”. Jocuri, controverse, tensiune şi un nou fermier al săptămânii, aşa poate fi rezumată în câteva cuvinte ediţia de ieri. Ştefan Stan s-a ţinut de promisiunea făcută înainte să iasă din casă, iar supriza pe care le-a pregătit-o colegilor săi a fost să o aleagă pe Vica fermierul săptămânii.
Foto: Pro TV
Distracţie, alergătură, voie bună, trânte, faulturi şi placaje – aşa s-a desfăşurat jocul fermierilor după propriile reguli, pentru că oina a fost provocarea zilei: “Mie nu îmi plac jocurile astea agresive! Putem să ne jucăm cu versurile!” – a declarat Cristina. Spiritele s-au încins pe teren, iar Augustin şi-a pierdut răbdarea: “Lăsaţi-mă în pace că nu mai joc! Îmi vin nervii şi fac vreo prostie!”.
Premiile, pentru care s-au luptat în noroi şi s-au îmbrâncit, au fost pachetele primite de acasă, de la cei dragi, care i-au emoţionat: “Mi-am adus aminte de casă, de bunăstare, de mirosul fresh, de civilizaţie de care nu îmi este dor încă!”, a spus Vica, iar Ionuţ a completat: “Emoţional m-a răvăşit!”.
Momentul cel mai emoţionant al serii a fost discuţia Mioarei între patru ochi cu Ionuţ, când i-a mărturisit că vrea să părăsească „Ferma Vedetelor” deoarece nu mai rezistă psihic să se simtă exclusă: “Gata! Nu mai am putere! Poate dacă ar fi fost altfel atmosfera aş fi participat cu toată puterea mea!”. Ionuţ a încercat să îi dea putere, să o convingă să rămână, însă nu a reuşit. Lipsa de afecţiune a făcut-o pe Mioara să izbucnească în lacrimi când a vorbit cu familia la telefon şi să spună: “Vreau să fiu iubită de voi!”.
Foto: Pro TV
Sarcina săptămânii este construiască coteţul păsărilor, iar pe lângă asta, concurenţii mai trebuie să organizeze curtea şi să pună gazon. Pentru că au reuşit să termine sarcina săptămânii trecute,solarul, nea Raţă le-a dat restul de 20 de arginţi promişi.
Iulia Vântur i-a vizitat pe fermieri pentru a le citi scrisoarea lăsată de Ştefan şi pentru a le spune cine este noul fermier al săptămânii. Surpriza lui Ştefan pentru colegii săi a fost alegerea Vicăi să fie conducătoarea fermei: “Poate dintr-un anumit punct de vedere m-am aşteptat, aşa undeva în adâncul sufletului meu. Nu îmi pare rău că am ajuns în postura de şef. Mi-am dovedit faptul că prietenii mei mă consideră o femeie puternică, organizată!”, a mărturisit Vica.
Însă venirea Iuliei în casă a culminat şi cu o veste mai puţin veselă, decizia Mioarei de a părăsi „Ferma Vedetelor”. Vestea a fost acceptată de restul concurenţilor, care şi-au luat la revedere printre lacrimi de la femeia care le-a fost ca o mamă preţ de câteva săptămâni.