Viața actriței Brigitte Bardot devine subiectul unui documentar

18 05. 2022, 11:02
Publicity photo of Brigitte Bardot during a photocall for " Babette Goes To War" 1959,Image: 331241225, License: Rights-managed, Restrictions: For Editorial Use Only -, Model Release: no, Credit line: Profimedia

Viața actriței, cântăreței și activistei pentru drepturile animalelor Brigitte Bardot va fi subiectul unui documentar.

Alain Berliner, care a regizat filmul „Ma vie en rose”, nominalizat la BAFTA și recompensat cu Globul de Aur, este în preproducție cu documentarul „Bardot”, iar vedeta franceză sprijină proiectul, la care va și colabora.

CITEȘTE ȘI: 10 filme turnate în sudul Franței de văzut și revăzut înainte de a-ți plănui vacanța (VIDEO)

Actori care au făcut roluri foarte bune în filme slabe sau mediocre

10 filme biografice cu muzicieni (Video)

Filmul îi va oferi lui Bardot o oportunitate „de a vorbi deschis despre viața ei și de a trece în revistă unele dintre problemele de care este pasionată”, cum ar fi locul femeilor în societate, bunăstarea animalelor, defrișarea și încălzirea globală, potrivit unui comunicat al producătorilor. Pelicula va include clipuri și fotografii nemaivăzute până acum, precum și muzică din anii 1950 și 1960.

Brigitte Bardot și-a început cariera de actorie în 1952 și a obținut recunoașterea internațională pentru rolul din „Și Dumnezeu a creat femeia/ Et Dieu… créa la femme”, de Roger Vadim, în 1956. Ea a atras, de asemenea, atenția intelectualilor francezi ai epocii. A fost subiectul eseului din 1959 al lui Simone de Beauvoir „Sindromul Lolita”, care a descris-o drept o „locomotivă a istoriei femeilor”, dar și prima și cea mai „eliberată” femeie a Franței postbelice.

Bardot a câștigat un premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță străină în 1961, pentru „Adevărul/ La Vérité”, și a jucat în filmul lui Jean-Luc Godard din 1963 „Le Mépris”. Pentru rolul din „Viva Maria!” de Louis Malle (1965) a fost nominalizată la premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță străină.

Brigitte Bardot s-a retras din showbiz în 1973

Până când Bardot s-a retras din showbiz, a jucat în 47 de filme, în mai multe musicaluri și a înregistrat peste 60 de cântece. A primit Legiunea de Onoare în 1985, potrivit Variety.

După ce s-a pensionat, a devenit activistă pentru drepturile animalelor și a creat Fundația Brigitte Bardot. Părerile ei provocatoare despre rasă și politică – inclusiv sprijinul ei pentru Frontul Național de extremă dreapta – au făcut din ea o figură controversată în Franța. Berliner a spus: „Simbolul care este Brigitte Bardot rămâne un mister. Astăzi, ea ar trebui să fie considerată o feministă, o nonconformistă înaintea timpului ei. Dar, în epoca ei, era neînțeleasă, rebelă și depășită de ideile stricte despre ceea ce ar trebui să fie o femeie… când ceea ce căuta ea mai presus de toate era libertatea ei. Ea a fost și este încă o rebelă cu o cauză”.

CITEȘTE ȘI: 10 filme preferate ale starurilor favorite de la Hollywood (Video)

Filme: Top 3 cele mai bune perechi actor/regizor din istorie

Foto: Profimedia Images