Un bijutier turc a facut o vesta din aur de 14 carate pentru un client din România, liderul unei cete de romi, transmite site-ul Turkish Daily News.
Bijutierul Erdogan Selamet a lucrat la vesta de patru kilograme timp de 58 de zile și a cerut pe ea 85.000 de dolari.
„Am fost în România și l-am întâlnit pe bogatul șef de clan. Am aflat de vesta pe care și-o dorea și am facut-o în 58 de zile. A fost foarte apreciata în România. Clientul mi-a spus ca o va purta la ocazii speciale și la nunți”, a povestit Selamet.
„Voi reveni în România pentru alte câteva comenzi”, a mai spus acesta, precizând ca i s-au comandat câteva centuri din aur.
Mediafax