Verdele-smarald, culoarea anului 2013
Culoarea-vedetă în industria modei va fi anul viitor verdele smarald, potrivit companiei americane Pantone, care anunță în fiecare an nuanțele favorizate în următoarele 12 luni.
Pentru 2013, nuanța verde smarald a fost aleasă culoarea anului, au anunțat reprezentanții companiei Pantone, specializată în producția de lacuri și vopsele. Începând din 2000, aceștia dezvăluie în fiecare an nuanța sau culoarea care va fi favorizată în următoarele 12 luni în industria modei, cea a obiectelor decorative și în industria produselor cosmetice, informează lemonde.fr.
Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania Pantone studiază influența pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizările lor în industria cinematografică și cea de divertisment, în colecțiile de artă de pe Glob, dar și în ceea ce privește destinațiile de vacanță în vogă. Importanța unei culori poate să provină și din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi și a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.