Dan Cruceru preferă parcurile
„Sunt multe locuri în Bucureşti care ne plac. Dar, dacă ieşim cu copilul în oraş, trebuie să le căutăm pe cele cu distracţii şi pentru ea. Evident, parcurile sunt campioane la acest capitol, mai ales ca au şi terase faine pe margini. Herăstrăul ne e aproape şi îl vizităm destul de des.”
Irina Mohora urăşte peştele, dar a pus ochii pe un restaurant pescăresc
„Am câteva locuri preferate în Bucureşti şi unul pe care îl recomand cu toată încrederea este Restaurantul Mama Leone. Legat de acest loc am şi o poveste drăguţă. Acest restaurant are specific pescăresc. Poveste începe cam aşa: eu timp de 20 de ani nu am mâncat peşte. Niciun fel de peşte, indiferent de felul în care era gătit. Am ajuns în acest loc, alături de mai mulţi prieteni, fără să ştiu că aici se mănâncă preparate din peşte. Când am văzut meniul m-am îngrozit. Noroc că la final am văzut şi câteva preparate pe bază de carne. Am răsuflat uşurată, bucurându-mă că nu o să rămân nemâncată. Norocul a fost întâlnirea cu Nea ‘Nelu’, managerul restaurantului. Un fost marinar care şi-a deschis restaurant cu specific pescăresc în Bucureşti. El a venit să ne ia comanda. Când a auzit că vreau un piept de pui la grătar în restaurantul lui s-a făcut roşu la faţă şi mi-a zis: >. Degeaba am încercat eu să îi explic problema mea cu peştele şi că, în copilărie, mama când avea poftă de peşte se asigura că nu sunt acasă când îl gătea, pentru că eu nu cuportam nici măcar mirosul… Cu nea’ Nelu nu e de glumă. Hotărât şi indignat în acelaşi timp a decis să îmi aducă, din partea casei, ce crede el că mi-ar plăcea, numai să mă facă să mănânc. Mi se făcuse ruşine pentru că toţi cei la masă se uitau amuzaţi la mine şi aşteptau să vadă dacă voi gusta ceva. Nu ştiam cum să mă ridic mai repede şi să plec acasă. Între timp, apare nea’ Nelu cu o tavă pe care avea: zacuscă de peşte, pastramă de peşte gătită şi afumată chiar de el, cârnaţi de peşte, despre care puteam să jur că sunt cârnaţi normali, chifteluţe de peste, salată de ceace, nu mai auzisem de genul asta de peşte niciodată, rapane în sos roşu cu usturoi şi icre. Am început să gust timid şi temătoare şi am sfârşit mâncând aproape tot. A fost genial! Mâncam peşte care nu avea gust de peşte. Datorită lui Nea’ Nelu eu mănânc azi peşte, dar numai şi numai în acest loc. Nu este un restaurant cu preparate preţioase, ci cu mâncare delicioasă. Iar dacă am poftă de un desert, atunci negreşit după sau înainte de o plimbare în parcul Cişmigiu fac o oprire chiar vis a vis de intrarea în parc, la Caffe& Latte, unde sunt cele mai bune torturi şi mereu îmi comand trei felii din trei torturi diferite . Când e rece afară, neapărat trebuie să încercaţi ciocolata caldă cu mentă… o combinaţie de gusturi şi senzaţii speciale”.
Anca Lungu relaxare şi aventură la Cernica
„Locul meu preferat este lângă pădure, oricunde ar fi ea, şi aerul curat. Tocmai de aceea ne-am şi mutat la casă, în afara Bucureştiului, departe de asfalt, betoane şi praf. Iar o pădure care îmi place mult este cea de la Cernica: aerul curat, lacul, verdeaţa şi liniştea sunt cele patru elemente care m-au cucerit. Iar când am chef de un pic de aventură, aleg negreşit tiroliana de la Phoenix Cernica.”
Paula Chirilă e fan Tete a Tete
„Am descoperit în Bucureşti, în parcul Herăstrău, o teresă foarte drăguţă, care mă duce cu gândul la mare: Tete a Tete. Am fost o singură dată, dar mi-a plăcut foarte mult acolo. Locul, oamenii, atmosfera sunt minunate şi sunt de părere ca locurile speciale atrag oameni speciali. Nu este un loc în care se serveşte mâncare, dar poţi merge să bei un vin bun, să asculţi o muzică foarte bună, veche, care te duce cu gândul la Vama Veche… „.
Ela Crăciun dă parcul şi restaurantul pe sala de sport
Dacă unii preferă aerul curat din afara oraşului sau restaurantele cu preparate delicioase, prezentatoarea Ştirilor de la Antena 3 alege oricând orele de sport. „ Sunt adepta unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare şi mult sport, şi pot să spun că locul meu preferat din oraş este Pescariu Sports and Spa„.